DIN CASA CEZARULUI

(După Filipeni 1:12-14)

Fraţii din casa Cezarului
Se gândeau la Pavel închisul
Ca Domnul să-i dea îndurare
Cu ochii să-şi vadă el visul.

Visa cum Biserica-ntreagă
Pe Domnul, prin har, Îl aşteaptă.
Deşi trec prin multe necazuri
Cărarea li-i strâmtă şi dreaptă.

El visul în noapte şi-l vede
Prin Duhul cum prinde conturul.
Deşi şi Satan se căzneşte
Pe mulţi azi să-i cearnă cu ciurul.

Îl vede pe Domnul în ceruri
Cum pentru ai Săi mijloceşte.
Credinţa Îl face puternic...
Dar Pavel din vis se trezeşte.

El poartă la mâini şi-n picioare
Un lanţ ce rămâne prea rece.
Dar fraţii-n a lor rugăciune
Pun foc ce cu mult îl întrece.

Vorbesc despre Pavel oriunde.
De Cezar ei n-au nicio teamă.
Vestind cu tărie pe Domnul
Pe mulţi la iertare îi cheamă.

Şi astfel Cuvântul se duce
Pe uliţi multe în Cetate
Chiar dacă azi Pavel e-n lanţuri
Şi i se face-o nedreptate.

Chiar dacă slava cea deşartă
I-a biruit pe câte unii
El crede c-Adevăru-nvinge
Şi nu apostolii minciunii.

Sunt alţii ce-L vestesc pe Domnul
Mereu din spirit de gâlceavă.
Dar cei ce au bunăvoinţă
Vor străluci pe veci în slavă.

Se mângâia astfel bătrânul
Apostol stând în închisoare.
De-acolo plin de lacrimi scrie
Spre cei din Filipi o scrisoare.

El nu se vaită şi nu plânge
Pe primul loc e bucuria
Şi-apoi smerenia frăţească
Ce consfinţeşte-Mpărăţia.

Doar Duhu-aduce unitate
În cei ce astfel se smeresc.
Şi prin Cristos cu bucurie
Ei unul pe-altul se iubesc.

Scrisoarea-n Filipi va ajunge
Cu jertfa sa de mulţumire.
Iar noi vom învăţa că-n viaţă
Bogat e omul prin iubire.