Ridică-ți ochii din țărână,
Tu suflet trist și apăsat,
Căci Dumnezeu te ia de mână
Și toate grijile-ți adună
Să poți zâmbi înviorat.
Când lupte reci de frământare
Îți încolțesc ființa ta,
El toarnă har și îndurare,
Belșug de binecuvântare,
Să știi, să crezi puterea Sa.
În clipe de dezamăgire,
În vremi amare și pustii,
Isus ți-aduce fericire
Purtându-ți pașii cu iubire
Pe drumul tău spre veșnicii.
Te zbați și cauți rezolvare
La multele nevoi ce vin,
Dar Dumnezeul tău cel mare
Ți-a pregătit o viață-n care
Să ai în El totul deplin.
Ți-e greu acum, în pribegie,
Când nu-nțelegi atâtea stări,
Dar Duhul Sfânt ți-e bucurie
Și călăuza ta cea vie
Înspre frumoasele cărări.
Oprește-ți plânsul, o, creștine,
Și șterge-ți lacrima de dor,
Privește sus căci Domnul vine
Și te va lua de-aici la Sine
Să fii în cer moștenitor.
4 mai 2011
http://pauladita.wordpress.com/
O poezie minunată! Multe felicitări pentru tot ce ai compus şi publicat până în prezent! Trebuie să fii atentă la conjugarea verbelor din limba română. De exemplu, verbul ,,A fi". ( Eu să fiu, Tu să fii, El să fie). ,,Să fii în cer moştenitor". Cu multă dragoste şi pace în Domnul Isuus!
Al patrulea vers din penultima strofă, cred că trebuie să sune aşa: ,,Şi călăuza Ta ce-a vie". Am recitit din nou poezia care îmi place foarte mult, regăsindu-mă în ea. Domnul să vă aibe sub binecuvântarea Sa şi să vă inspire prin Duhul Său creaţii noi!