SUSPINUL

Isuse, Isuse, Tu-mi eşti adăpostul,
Cetatea în care cei răi nu pătrund!
Şi viaţa prin Tine găsitu-şi-a rostul.
Când suflă furtuna în Tine m-ascund.

De când pe o cruce Te duse iubirea,
să rabzi pentru mine şi moarte şi Iad,
eu vin, plin de lacrimi, să-Ţi dau mulţumirea
şi-s gata cu Tine să trec şi prin vad.

Şi chiar dacă astăzi nu am nici cuvinte
să-Ţi spun, ce m-apasă din tristul ungher,
primeşte-mi, Isuse, cu dorul fierbinte,
suspinul ce-n taină se-nalţă spre cer!

Prin zbuciumul vremii ce trece ca visul
doar Tu eşti cu mine şi-mi dai noi puteri,
să trec şi prin moarte, să-Ţi văd Paradisul
cel plin de atâtea cereşti mângâieri!

Tu-mi ştii mult prea bine dorinţa aprinsă
să pot prin iubire mereu să-Ţi slujesc.
Când firea cea veche de Duhul e-nvinsă
noi roade în mine prin har odrăslesc.