PLANETA


Când rătăceam ca o cometă,
fără speranţă, fără dor,
am debarcat pe o planetă,
pe necredinţa tuturor.

Şi-am căutat pe dânsa viaţă,
măcar un strop de Har divin,
însă planeta cea semeaţă
era doar plină de venin.

Priveam cum se-ntindeau vulcanii
de ură şi de răzvrătiri.
Şi-un vânt de negre spovedanii
mi-aduse praful în priviri.

Vedeam cum norii se adună
şi fulgere vedeam cum cad.
Nu era soare şi nici lună
în locu-acela ca de iad.

Simţeam că mă sufoc deodată,
dar am strigat spre Dumnezeu,
pe-acea planetă blestemată,
unde e domn străvechiul eu.

Isus veni într-o secundă
şi cu-al Său braţ m-a scos din hău.
Pe-a rugăciunii mele undă
i-am zis umil: - "Eu sunt al Tău!"

Şi tot citind în Cartea sfântă
vedeam speranţele cum cresc.
Simţeam cum inima mea cântă
al mântuirii imn ceresc.

De-atunci nu mai sunt o cometă
rătăcitoare-n Univers,
ci m-am schimbat într-o trompetă
cu cel mai sfânt şi dulce viers:

- "Veniţi la Tatăl îndurării,
voi cei trudiţi şi-mpovăraţi!
Isus e Jertfa împăcării.
Prin El veţi fi de-a pururi fraţi.

Voi, cei robiţi de necredinţă,
de mult râvnitul trai modern,
vă-ntoarceţi azi cu pocăinţă
la Dumnezeul cel etern!"

Mândria-i drumul spre pieire
ce i-a distrus pe mii de mii.
De vreţi eterna fericire
beţi din Izvorul apei vii.