PRINŢUL


Cine se gândeşte, oare,
bătând ale vieţii căi,
că zbuciumul său sub soare
e ca floarea cea din văi ?

Floarea tinereţii pure,
cade rouă peste ea,
însă câte-o să îndure,
când şi vântul va sufla ?

Omul-floare e un rege,
ce-n Eden a fost sădit.
Lanţ de neagră fărdelege
cât de-adânc l-a ofilit!

Tatăl său e Creatorul
vieţii pline de mister.
El a pus pe boltă norul
şi lumina de pe cer.

Arde focul sfânt pe vatră,
dragostea ce l-a creat,
însă inima de piatră,
vai!, pe Tatăl L-a uitat.

Vatra dragostei divine
este crucea lui Isus.
El muri şi pentru tine
ca să fii spre cer condus.

Tu azi pribegeşti prin lume
fără ţintă, fără dor.
Dar El vrea să te îndrume
prin pustiu către izvor.

Dragostea e dimineaţa
coborând din Cerul Sfânt.
Numai ea îţi schimbă viaţa
şi îţi dă un nou veşmânt.

Afli-n ea tămăduirea
de păcatul cel mai greu.
Lasă astăzi răzvrătirea
căci te-aşteaptă Dumnezeu!

La izvorul de iubire
te opreşte-acum smerit,
ca să afli mântuire,
să fii veşnic fericit.