PLOAIA DE PRIMĂVARĂ

Cât de aşteptată este ploaia cea de primăvară
Pe-un ogor uscat de vânturi de cu zi şi până-n seară.
Roua vine şi e bună în toţi zorii dimineţii
Însă ea dispare iute ca şi anii tinereţii.

După cum ne lasă zorii sfântă binecuvântarea,
Tot aşa şi Domnul slavei ne-a trasat de mult cărarea.
El veni la noi pe glie ca Semănător de slavă
Ca să pună-n pieptul nostru a iubirii Lui octavă.

Zi de zi ne cercetează viaţa cea interioară:
Suntem noi ca El în lume ploaia cea de primăvară?
Ploaia udă-ncet pământul, îl sfărâmă, îl trezeşte
Ca apoi sub raze calde să vezi cum porumbul creşte.

Toate sunt minunea vieţii, viaţa care se revarsă
Printr-o ploaie-mbelşugată peste faţa lumii arsă.
Toate cântă bucuria izvorând din Creatorul
Cel ce controlează ploaia şi a pus pe boltă norul.

Ca să-I prindem cât mai bine Creatorului ideea,
„Să ne-ntoarcem azi la Domnul!“, spune răspicat Oseea.
„El ne-a sfâşiat în viaţă când făcurăm multe rele,
Dar tot El ne pune-n cale vindecarea-n vremuri grele.

Ne-a lovit, dar cu dreptate, pentru tot păcatul firii
Ca apoi să lege rana sus pe crucea mântuirii.
Viaţa Lui ne-a dăruit-o prin minunea Învierii
Ce ne binecuvântează ca şi ploaia primăverii.

Recunoaşte-I azi domnia peste viaţa ta întreagă,
Ca umblarea ta prin lume Domnului să-I fie dragă.
Cunoscându-L tot mai bine, să fii sare şi lumină
Într-o lume-ntunecată sub atât amar şi vină.“

Astfel Domnu-ţi pregăteşte secerişul vieţii sfinte
Cu condiţia ca-n viaţă să-L iubeşti tot mai fierbinte.
Răspândeşte bunătatea ca o jertfă necurmată
Ca să vezi întâi tu însuţi că ai inima curată.