Pe faţa mea, cei tristă uneori,
Brăzdează... întristarea vieţii,
Ea, lasă multe semne şi fiori,
Când apar,chiar zorii dimineţii !

Atunci cu roua rece care cade,
Trezeşte-n inimă un mare dor,
Cuvinte pline de iubire calde,
Şi ele-n dragoste mă-nconjor.

Pornesc aşa fără de voie lacrimi,
Care presară-n orice loc iubire,
Şi simt înviorare... fără margini ,
Când mă aşez cu Tine-n părtăşie .

Fiecare lacrimă,ce curge lin în jos,
E plină de-o dragoste mângâietoare,
Ea,vine din Mâna Ta, Isus Cristos,
Drept semn,că-i o iubire arzătoare.

Îţi mulţumesc,de lacrima fierbinte,
Prin care,Tu-mi aduci mereu putere,
Prezenţa Ta,mă întăreşte în cuvinte,
Ea îmi aduce pacea,într-u”Mântuire”.

Eu fără lacrimi,duhul sfânt nu l-aş simţi,
Iar singurătatea,pe loc ea m-ar zdrobi ,
Poveri peste poveri,oricând m-ar nimici,
De n-ai fi Tu,în viaţa mea... nimic n-aş fi.

Doamne,vin să-Ţi mulţumesc pentru lacrima ce-mi dăruieşti,de-nbărbătare,de înviorare şi de ridicare din necaz !
Amin,Amin !