CETATEA DE SCĂPARE

Când te-asediază frica
Cu oştirea-i zdrobitoare,
Ştii că n-ai aici nimica,
Ci-n Cetatea de scăpare.

Dragostea distruge frica,
Dac-o ai din abundenţă.
Căci deşi tu eşti nimica,
Domnu-i tot, cu-a Sa prezenţă.

Când te-améninţă o criză
Cu o lipsă foarte mare,
Tu simţi-vei doar o briză
În Cetatea de scăpare.

Criza vine şi se duce.
Lipsurile n-au hotare.
Tu vei triumfa prin cruce
În Cetatea de scăpare.

Când te dă afară şeful
Simţi pe-obraz o palmă tare.
Însă tu-ţi găseşti fieful
În Cetatea de scăpare.

Nu rămâi şomer în lume,
Domnu-ţi dă a Sa lucrare:
Să-I vesteşti eternul Nume
Din Cetatea de scăpare.

Când prietenii te lasă
Şi se duc pe-a lor cărare,
Domnu-ţi pregăteşte-o casă
În Cetatea de scăpare.

Dacă nu-nţelegi necazul
Ce ţi-a dat o jale mare
Schimbă, frate, azi macazul
Spre Cetatea de scăpare.

Domnul ştie-a ta durere
Când te-ntrebi: „Ah, de ce oare?!“
Şi te va-ndruma-n tăcere
Spre Cetatea de scăpare.

Ca şi David spune-n rugă,
Cu-o credinţă tot mai tare:
„Toţi cei răi acum să fugă!
Domnul este-a mea scăpare!“

Eşti bătrân, cuprins de teamă?
Simţi că trupu-ntreg te doare?
Nu cumva Isus te cheamă,
În Cetatea de scăpare?…

Tu, ce-asculţi ca-n alte rânduri
Dulcea Golgotei chemare,
Vino, nu mai sta pe gânduri!
Doar în Domnul ai scăpare!

Căci, în Casa minunată,
Sus, cu-o bucurie mare,
Ne aşteaptă scumpul Tată,
El, Cetatea de scăpare.