APOSTAZIA

Noi trăim în vremuri grele
Când credinţa-i la pământ.
Multe semne dovediră
Că-i real Cuvântul sfânt.

Mulţi se-abat de la credinţă
Şi Cuvântul îl sucesc
Pentru-a-şi întregi doctrina
Unui trai gol şi lumesc.

A umbla pe calea dreaptă
Poţi s-o faci prin Duhul Sfânt.
Doar prin El învingem firea
Ce ne trage spre pământ.

Când nu crezi tot adevărul
Şi în viaţă nu ai rod,
Te vei rătăci ca magii
Ce-au intrat pe la Irod.

Dragostea adevărată
Ţie-ţi cere s-o primeşti.
Dacă nu, vei plânge-odată
Şi-ai să simţi cum rătăceşti.

Alţii preamăresc minciuna
Şi o iau drept adevăr.
Când le dovedeşti contrariul
Ei te iau chiar în răspăr.

Apostatul nu-i un sceptic
Victimă a unui vis.
El ce ştie nu-mplineşte
Cum în Biblie stă scris.

Este- un apostat acela
Ce nu crede în Isus,
Nici în Duhul ce-i dă aripi
Ca să zboare-n ceruri sus.

Eu mă-ntreb: cum se numeşte
Cel ce poartă o mănuşă,
Dar iubirea-n el nu este
Decât jalnică cenuşă?

Te întreabă Salvatorul:
„Când din nou Eu voi veni
Voi găsi credinţă oare?
Unde tu atunci vei fi?“