PLÂNSUL FIRII

Firea plânge şi suspină
În tot primul Univers
După fiii din Lumină
Cu-al neprihănirii mers.

Cad pădurile-n furtună
Mii de râuri mari vuiesc
Noaptea-i tristă fără lună
Norii-n plânset izbucnesc.

Se-nmulţesc spinii durerii.
Pălămida e-un blestem
De care în timpul verii
Toate plantele se tem.

Ne-mbulzesc meteoriţii
Lavele erup în nor.
Se-nmulţesc nefericiţii
Ce-şi pun capăt vieţii lor.

Întâlnirile sunt multe
Între şefii unor ţări.
Criza nu vrea să-i asculte
Ca taifunul de pe mări.

Şiretenii fără număr
De politici care sug
Sunt ca plumbii de pe umăr
Pentru boii de la jug.

Firea cere uşurarea
Împăratului ceresc
Ce-a murit să dea salvarea
Celor care Îl iubesc.

E nevoie să se-arate
Azi adevăraţii fii
Printr-o viaţă de dreptate
Fără pete cenuşii.

Martor stă şi azi Calvarul
Unde Mielul S-a jertfit
Şi-a băut întreg paharul
Pentru fiul rătăcit.

Când purta pe-naltul frunţii
Spinii noştri cei mai răi
S-au mişcat atunci şi munţii
Prăvălind stâncile-n văi.

Soarele şi-a stins lumina
Să nu-L vadă pe Isus
Cum ne poartă-ntreaga vină
Cea cu care L-am străpuns.

Dar a fost şi Învierea.
O speranţă ni s-a dat.
Firea va primi puterea
Din cerescul Împărat.

Vor dispare-atunci toţi spinii
Şi pustiul arzător
Unde au murit străinii
Fără apă şi izvor.

Domnul nostru Se va-ntoarce
Într-un mediu ideal.
Între oameni va fi pace
Ca şi-n regnul animal.

Şi va fi o-mpărăţie
Fără arme de război.
Într-o strânsă armonie
Dumnezeu va fi cu noi.