MIEZUL NOPŢII

Când vine noaptea cu suspine
Ce se ascund adânc în mine
Te chem, Isus, prin rugăciune
Ca să mă scoţi Tu din genune.

Necazului ce-ades m-apasă
De niciun sentiment nu-i pasă.
Şi orice lacrimi mi le stoarce
Când iar la mine se întoarce.

Cuvintele-s ca diplomaţii
Ce-ncearcă să împace fraţii
Ce s-au certat pentru putere
Şi-apoi doar lapte sunt şi miere.

De-aceea Tu priveşti la gânduri,
La motivaţii rânduri-rânduri.
Când Te iubesc, cu ce iubire?
E duhul ... sau e vechea fire?

O mamă îşi cunoaşte fiul
Ca şi Agar plângând pustiul.
Aceste lacrime amare
N-aş vrea să-nsemne renunţare.

Când bezna grea mi-i toată vina
Aprinde-mi Tu din nou lumina.
Cum pot să-Ţi fiu eu mesagerul
Şi să-nţeleg cu capul cerul?

Atâţia vestitori de bine
Nu-şi poartă crucea pentru Tine.
Dar mie care mi-e câştigul
Când eu suport în noapte frigul?

Când simt batjocura în oase
Cu alte noi şi mari ponoase
Cum pot s-ajung direct la ţinte
Când inima, chiar ea mă minte?

Când vine noaptea ca un sfetnic
Mai lasă-mi, Doamne-al vieţii sfeşnic
Ca prin lumina lui curată
Să fiu mai viu ca niciodată.

Să nu mă uit la valul mării
Ca Petru-n clipa încercării.
Ci chiar în noaptea cu suspine
Eu să privesc numai la Tine.

Îmi e de-ajuns că eşti aproape
Când eu Te simt cum vii pe ape
Să-mi dai în piept măcar o rază
Ce-a Ta speranţă mi-o păstrează.

Va fi-n curând o revedere
Cu cea mai sfântă mângâiere.
Dar nu ca la Tiberiada
Când Te-mbulzeau mulţi cu grămada,

Ci sus pe nori, în strai de glorii,
Cu ale Golgotei victorii,
Cu sfinţii toţi şi cu Mireasa
Căci cerul Tău le va fi Casa.

Acolo-i zi cu raze line
Şi nu e noapte cu suspine.
În ceruri veşnica Iubire
Va stinge-a morţii amintire.

Acolo Tatăl ne aşteaptă
Cu Duhul Sfânt pe-a Nunţii treaptă
Când Dumnezeu va fi în toate
Prin dragoste şi prin dreptate.