LA BINECUVÂNTARE

„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine,
şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu
este a celor ca ei.” (Marcu 10.14)

Pe cărări îndepărtate
Glasul Domnului răsună
Şi cu dragoste adună
Roade binecuvântate:
Tineri cu lumini pe faţă,
De senine primăveri,
Şi bătrâni cu noi puteri
Ce dau viaţă.

La Isus ce toate ştie
Vin şi mame şi copii.
El, Izvor de bucurie,
Le dă har şi apă vie.
Braţul Său duios se-ntinde
Feţe triste să aline
Şi-n privirile-I senine
Le cuprinde.

Şi când gândul nostru zboară
La iubirea lui Isus,
Îngeri albi din cer coboară
Cu o faţă surâzândă.
Şi-un fior de primăvară,
După frigul ce s-a dus,
Pune-n piept o rază blândă
De nespus.

Iar cu inimile noastre
Gândul minţii se frământă
Şi nălţăm o rugă sfântă
Mai presus de zări albastre
Printre mii şi mii de astre:

“Doamne, Te rugăm cu-ardoare
să-l primeşti şi să-l păstrezi
pe acest micuţ sub soare
ca să-l binecuvântezi!
El nu ştie să vorbească
Dar atunci când va vorbi
Slava Ta să Ţi-o mărească
Prin trăirea pământească
Zi de zi.”