CASA DIN EMAUS

Spre o casă din Emaus
Cu un suflet tulburat
Doi fraţi căutau repaus
Şi-un refugiu adevărat.

Îi veghea din cer Sublimul
Pe-acel drum de frunze nins
Când lăsând Ierusalimul
Ei vorbeau cu duh aprins.

Se căzneau să înţeleagă
Tragedia lui Isus
Când chiar naţia întreagă
L-a urcat pe-o cruce sus.

Dar pe drum fără de veste
Când vorbirea era-n toi
Chiar Isus le-a zis : ”Acestea
Ce cuvinte-s între voi ?”

”Singur eşti Tu din Cetate
De nu ştii ce s-a-ntâmplat
Azi trei zile încheiate
C-un Profet adevărat ?

El Şi-a început lucrarea
Făcând semne şi minuni,
Potolind până şi marea
Cu-ale Sale rugăciuni.

A-nmulţit pâinea-n pustie,
Pe bolnavi i-a vindecat
Şi le-a dat o-Mpărăţie.
Chiar pe morţi i-a înviat.

Predica plin de putere,
Taine mari El dezlega
Oferind o mângâiere
Celui ce Îl asculta.

Iar în ziua triumfală
Când oraşul L-a primit
Bucuria Lui reală
I-a fost plânsul tăinuit.

Ca un curajos exemplu,
Sub priviri de ucenici,
El intră direct în Templu
Punând mâna pe un bici.

În mulţimile-adunate
El fusese Mielul blând
Dar cu autoritate
Adevărul apărând.

Noi credeam că e Mesia
Ce ne scapă de romani.
Dar n-a vrut Împărăţia.
Şi L-au prins în Ghetsimani.

N-a opus împotrivire,
N-a luptat în nici-un fel
Să se apere din fire
Ca Profet în Israel.

Şi L-au dus la judecată
Ca pe un răufăcător.
Apoi crucea I-a fost dată
Ca s-o ducă-n locul lor.

Dacă El era Mesia
Cum să fie răstignit ?!…
Aşteptam Împărăţia …
Dar Isus ne-a părăsit …”

Şi Străinul le ascultă
Vorba din adânc suspin
Şi durerea lor cea multă
Ce aşteaptă un alin.

El vorbeşte din Scriptură
Despre-un Mesia proscris
Care-a fost lovit de ură
Cum de mult profeţii-au scris.

Înaintea slavei Sale
Mesia-i pe cruce pus.
Dar voi azi pe-a vieţii cale
Nu mai credeţi în Isus ?!

În Emaus este bine
Ca să intre pe-nserat.
”O, rămâi cu noi, Străine,
Ziua vezi s-a terminat!”

Soarele încet se strânge.
Drumul e din nou pustiu.
Dar când pâinea le-o va frânge
Ei Îl văd pe Domnul viu.

Şi atunci … Isus dispare.
Nu ardea inima-n noi ?!…

S-au trezit din frământare
Regretând intens cei doi.

Şi sculându-se în noapte
Cu lumina lui Isus
Ei purtau credinţa-n fapte
Ca o candelă de sus.

*

Cât de orbi am fost, Isuse,
Că nu Te-am descoperit
Când prin psalmi din vremi apuse
Inimii Tu ne-ai vorbit!…

Ne-ai mustrat ca un Părinte
Necredinţa firii vechi.
Dar noi n-am luat aminte,
Nu am fost ochi şi urechi.

Cât mai stă uşa deschisă
Şi ne mai aştepţi în prag
Vrem spre Patria promisă
Să mărşăluim cu drag.

Vestea Învierii Tale
Pornind din Ierusalim
Ca mireasma de petale
Peste tot s-o răspândim.

Crucea când ni-i grea povară
Dă-ne pacea Ta ca scut
Să-nfruntăm orice ocară
Ca şi fraţii din trecut.

Binecuvântează masa
Te rugăm cu ochii plânşi
Şi sfinţeşte-ne Tu casa
Cea în care suntem strânşi!

***


8 mai 2002