BOGATUL ŞI LAZĂR

Într-o vreme neuitată,
Într-un loc mai liniştit,
A trăit un om odată
Prea bogat şi prea zgârcit.

Iar la poarta casei sale
Sta şi Lazăr cel bolnav,
Plin de bube şi de jale:
Caz, desigur, foarte grav.

Solidari erau toţi câinii
Cu săracul întristat.
Cei mai mulţi nici colţul pâinii
Într-un timp nu i-au mai dat.

Iar bogatul plin de fală,
Într-un frac strălucitor,
Pus era pe cheltuială
Ca un fiu risipitor.

Băutură şi mâncare
Şi distracţii fel de fel
Cu femeile uşoare
Îi erau întregul ţel.

Însă, Lazăr cu credinţă
El privea mereu spre cer
Cu un duh de pocăinţă
Ce-l păzea ca un străjer.

Liber parcă de-orice vină
Trupul şi-l mişca cu greu.
El purta în ochi lumină
Aşteptând pe Dumnezeu.

Vai, cu câtă nonşalanţă
Cel bogat îşi risipea
Timpul, făr-a-i da speranţă
Celui de la uşa sa.

Mulţi bogaţi vor să trăiască,
Dar nu ştiu cu banii lor
În ce fel să-i cheltuiască
Pentru-al vieţii viitor.

Ei ajung doar robi plăcerii
Care nu-i de vreun folos
Şi sunt victima durerii
C-un final dezastruos.

Şi bogatul din poveste
Tot mai mult a chefuit.
Însă, Lazăr nu mai este
El cu vremea a murit.

Îngerii din înălţime
Au venit să-l ducă-n Rai
Unde nu mai sunt suspine,
Nici dureri, nici chin, nici vai.

Bucurii în loc de boală,
Viaţă bună fără blam.
O, ce stare ideală
Este sânul lui Avraam!

Însă, pe pământ bogatul
A murit şi el curând
Strâns legat cu tot păcatul
Şi cu-al lăcomiei gând.

În a Morţii Locuinţă
El în chinuri a fost dus
Unde nu era credinţă
Şi salvare prin Isus.

Ridicând a sa privire
El pe Lazăr l-a văzut;
În lumeasca-i vieţuire
Nici nu prea l-a cunoscut.

„Lazăre, te rog, mă scapă!
Dă-mi din spaţiul tău ceresc,
Chiar şi-un singur strop de apă
Limba să mi-o răcoresc!“

Dar Avraam nu i-a dat voie.
„Fiule!“, Avraam i-a zis.
„Când trăiai, n-aveai nevoie
De-acest Lazăr nici în vis.

Ţi-ai luat doar lucruri bune,
Bucurii şi desfătări.
N-aveai timp de rugăciune,
Nici dor după sfinte stări.

Lazăr în nenorocire
Şi în boală a trăit.
Dar acum e-n fericire,
Căci în Rai a fost primit.

Ţi-a fost viaţa ca şi spinul
Egoist, preconceput.
Acum tu îţi meriţi chinul
După câte ai făcut.“

„Da, părinte“,-a zis bogatul,
Dar în lume am cinci fraţi
Ce iubesc la fel păcatul
Şi adorm îndestulaţi.

Fă ca Lazăr să le spună
Pentru a-i avertiza
Ca să creadă vestea bună
Viaţa lor a şi-o schimba.

Dacă cineva din moarte
S-ar scula spre-a le vorbi
Ei ar crede, s-ar întoarce
Şi pe loc s-ar pocăi.“

„Au pe Moise şi profeţii“,
Avraam răspuns i-a dat.
„Când plăteşte preţul vieţii
Orice om va fi salvat.

Dacă ei nu cred Scriptura
Nici pe-un martor înviat
Nu-l vor crede nici cu gura,
Nici cu inima vreodatۥ.“
***
Dragul meu, să iei aminte
La-nspăimântătorul caz!
Sub îndemnurile sfinte
Locul să-ţi alegi chiar azi!

Nu lăsa să te înşele,
Să te tragă în păcat,
Diavolul cu multe rele
Ce-n tradiţii te-a-ngropat.

Pune mâna pe Scriptură
S-o citeşti cu interes,
Să fii liber de-orice ură,
Din chemat să fii ales.