DE CÂND TE-AM CUNOSCUT


De când Te-am cunoscut pe Tine,
Isuse, câte nu mi-ai dat!
Eu le-am primit, m-am bucurat.
Dar, vai, sunt trist că am uitat
să-Ţi mulţumesc cum se cuvine,
trăind prin har cu gând curat.

De când găsit-am mângâierea,
în glasul Tău ceresc şi blând,
mă-nalţ cu fiecare gând
şi Te aud: "Eu vin curând!"
Şi nu mai simt de loc durerea,
când Te privesc pe cruce stând.

De când mi-ai dat prietenia
ce nimeni nu mi-a oferit,
eu ştiu ce-nseamnă-a fi iubit,
când mă opresc la cel rănit
şi-i las în suflet bucuria
iubirii ce l-a mântuit.

De când Te-ascult, Isuse sfinte,
primesc în dar comori întregi
ce n-au nici preşedinţi nici regi
şi-s dincolo de-a noastre legi.
Cu dragostea cea mai fierbinte,
pe toţi de cer vrei să ne legi.

De când Te-am cunoscut pe Tine,
Isuse, câte nu mi-ai spus!
Şi-atunci, când eu mă las condus,
de dragostea fără apus,
de Duhul Sfânt care-i în mine,
mă-nalţ în Patria de Sus.

Cu cât Te recunosc mai bine
în viaţa mea ca Dumnezeu
cu-atât văd răul ce-i în mine
ascuns în patimi şi ruşine
ca un microb în trupul meu.

Dar Duhul Sfânt, puterea vieţii
pe-ale sfinţeniei cărări,
mi-aduce zorii dimineţii
şi-alungă nopţile tristeţii
atâtor grele încercări.