Chemarea,

Când... în dulcele amurg de seară,
Spre El...Domnul Isus, te cheamă ,
Vin-o la răscruce,cu dor la El aleargă ,
Curat,smerit şi făr' de nici o teamă .

Tu să -I vorbeşti de rana ta adâncă,
Să nu cârteşti,să nu mai plângi cu-amar,
Lasă-L pe El,să te ridice sus pe stâncă ,
Biruitor să fii,în sângele de la Calvar.

Neputincios... să nu fii niciodată ,
În Credinţa,ce prin El tu-ai câştigat,
Ridică-te de jos,în jertfa adevărată,
Mulţumeşte-I,că pe tine te-a salvat.

Tu,neclintit rămâi,în faţa încercării,
Şi cu Credinţă,tu strigă-L pe Cristos,
Abea atunci vei înţelege,marile-I puteri,
Când din necaz,de Braţul Său,eşti scos.

Chemarea Lui, ascult-o în orice clipă,
De-ţi este bine,ori de eşti într-un necaz,
Căci doar prin El,cu marea ta credinţă,
Vei alunga din inimă,tot ce te-apasă azi.

Chemarea Lui e sfântă,când te strigă,
Tu,stai prezent ascultă-L şi nu murmura,
Aşa,simţi-vei,când „ El” ,o să te-atingă,
Iar a ta inimă,prin „EL” se va bucura !




Această poezie vine spre îmbărbătarea, sorei noastre Monica,
care trece prin mari încercări,dar singurul din lume ce ne dă
puteri în orice vreme este Domnul nostru "ISUS CRISTOS " El e
în totul şi în toate. Dumnezeu să te binecuvinteze sora noastră
şi toată casa ta ,cu Harul şi Pacea Lui cea Sfântă !

Amin,Amin !