ISUS CEL VIU

O Veste Bună de departe
ne-apropie de Dumnezeu,
prin valea cea de chin şi moarte
când vântul lumii suflă greu.

Avem prin ea scut în furtună
oricâte valuri ne-ar lovi.
Uniţi cu Domnul împreună
izbânda Lui vom dobândi.

Isus e-aici, eu sunt departe.
Dar El mă cheamă cu-al Său glas.
Iubirea Lui e-a Vieţii Carte.
Şi scurt e timpul ce-a rămas.

Iubindu-mă ca pe un tânăr,
ce L-a oprit prin întrebări,
Isus mă scutură de umăr
să las lumeştile cărări.

Şi firea mea se tot opune.
De glasul ei mă simt răpus.
Dar Duhul Sfânt, prin rugăciune,
mi-L face Domn pe-acest Isus.

Acum Isus nu-I prea departe.
Prieteni suntem amândoi.
Şi ne hrănim cu-aceeaşi Carte,
cu-acelaşi dor al vieţii noi.

Eu când greşesc El se-ntristează,
mă mustră blând în duhul meu.
Ispita o îndepărtează
să-L pot iubi pe Dumnezeu.

Un test îl trec şi altul vine…
Şi parcă iar mă prăbuşesc.
Isus zâmbind, cu şoapte line,
mi-ntinde braţul Lui ceresc.

Despre-ai mei semeni ce pot spune?!…
Să nu le fiu nicicând străin,
să-I port mereu în rugăciune
pe-altarul harului divin.

Duşman să nu le fiu vreodată
când răul lor mă va-ncolţi,
ci doar prin dragostea curată
să-ncerc smerit a-i cuceri.

Şi-apoi să-mi plâng în rugăciune
eşecul meu de ucenic
când n-am rodit prin fapte bune
şi-s prea puţine boabe-n spic.

Îl rog acum prieteneşte:
- “Mai lasă-mi Doamne încă-o zi!”
Răspunsul Său mă fericeşte
căci Duhul Sfânt mă va-nsoţi.

Fii Tu de azi a mea putere
Sfinţenia să o trăiesc.
Şi-astfel cu falsă mângâiere
nicicând să nu mă amăgesc.

Tresar din nou plin de ardoare.
Isus cel viu, eternul Miel,
mi-a dat şi astăzi o favoare:
să fiu mai bun, mai plin de zel.
*
Să fiu epistola cea vie
chiar pentru tine, drag amic,
Prin dorul Său de veşnicie
din patimi azi să te ridic.

O, nu mai sta de El departe!
Ascultă-I glasul de Păstor
din viaţa Lui cea fără moarte,
şi vino grabnic la Izvor!