BIRUINŢA
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Spicele lui Rut  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 08/05/2011
BIRUINŢA

Psalmul 3

Doamne, ce mare mulţime
mă pândeşte ca un leu!
Cât de mulţi zic despre mine:
- "Nu-l mai scapă Dumnezeu!"

Însă Tu, Cetate tare,
locul meu de adăpost,
Tu-mi înalţi în luptă capul
şi dai vieţii mele rost.

Tu eşti slava mea, Stăpâne,
între oamenii cei răi.
Tu-mi dai iarăşi biruinţa
în cuptorul cu văpăi.

Eu Te chem, Te-aştept pe Tine
în necazul cel mai greu.
Nu mă tem de nici o oaste.
Doamne, Tu eşti Dumnezeu!

Nu mă tem! Eu sunt cu Tine.
Zi de zi doar Tu mi-ajungi.
Văd cum Te ridici în luptă
şi vrăjmaşii mi-i alungi.

Nici-o frică nu mai poate
să m-arunce la pământ.
Tu-mi eşti scut, Tu-mi eşti Cetate,
tot ce am în viaţă sfânt.

Prin iubirea Ta divină
mă ridic şi-nvăţ mereu
să-mi duc viaţa fără vină
ca pe cer un curcubeu.








Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3401
  • Export PDF: 87
Opțiuni