LAUDA SFINŢENIEI

- în versuri albe -

Ps.99

Cei care se tem de Domnul
nu tremurã ca frunza pe ape.
Ei sunt nãscuţi în Împãrãţie.
Când tot pãmântul se clatinã
ei rãmân vii şi statornici
pe Stânca mântuirii eterne.
"De ce sã-L laude oamenii ? ",
ne-ntreabã fiii neascultãrii.
Lauda însoţeşte sfinţenia
Numelui Tãu.
Sfinţenia Ta împãrãteascã
triumfã în lume
prin laudele noastre.
Tãria dreptãţii
este tãria Împãratului.
El cere şi face dreptate
întãrind bucuros
pe toţi cei drepţi şi neînfricaţi
în furtunile vieţii.
Sã-L înãlţãm pe Domnul
de aici,
de pe aşternutul picioarelor Lui
ca fraţi şi prieteni
ai sfinţeniei Sale.

Noi suntem şi Moise şi Aaron,
şi Samuel, proorocul,

şi toţi cei ce-L cheamã cu dor
şi ziua şi noaptea.
El ne ascultã şi ne vorbeşte.
Iar noi pãzim porunca cea nouã.
Dar, vai, uneori greşim !
Şi-atunci Îi cerem iertare.
Sfinţenia Lui e-atâta de mare.
Ne iartã iar
prin dragostea-I fãrã hotar.
Şi-apoi pedeapsa Lui ne-ajutã,
printr-o viaţã de-ascultare,
sã nu mai greşim.
Nu vom urca
decât pe Muntele sfinţeniei
ca sã ne închinãm Lui
prin Duhul Sfânt.

Îl înãlţãm pe Domnul
în inimi voioase
şi înnoite prin har.
Şi vrem sã-I aducem pe-altar
jertfa vie a trupurilor noastre.