TOMA

În fiecare dintre noi
Mai zace neştiut un Toma
Prea acru pentru-a fi altoi
Sau ca un crin ce-şi dă aroma.

El nu era cu fraţii lui
Când Domnul li se arătase.
Lucra ? Dormea ? Umbla hai-hui
Sau înadins se încuiase ?!…

Şi-a îngropat în el un vis
Al veşniciei ce nu moare.
Dar nu credea chiar tot ce-i scris,
Nici ce-auzea de la oricare.

Confraţii săi L-au întâlnit
Pe Domnul ridicat din moarte.
Dar Toma nu e fericit.
De fraţii săi ceva-l desparte.

”Aş vrea să mă conving treptat …
Nu îmi impuneţi voi modelul.
Isus ca Om e-adevărat,
Dar cum să învieze Mielul ?!

Prin pipăit eu nu mă-nşel
Şi văzul mă slujeşte bine.
Eu nu-mi doresc emoţii, zel
Din mărturii ce-mi par străine.

Verific totul : orice gând
Şi orice jertfă ce mă-mbie.
De-L voi vedea pe El curând
Mă voi simţi ca-n veşnicie!

Nu-mi spuneţi voi acum ce ştiţi.
Eu vreau o mărturie pură
Ce naşte sfinţi, nu convertiţi.
Şi-astfel voi merge la Scriptură!”

De câte ori şi noi ca el
Nu ne închidem ca şi-o floare
Făcând din spinii noştri ţel
Cu cei ce vin la Adunare.

”Ce gând, ce scop v-aduce-aici ?
Isus cel viu sau e … fantoma ?”
Înconjuraţi de ucenici
Suntem şi noi un fel de Toma.

Ne vine greu să ne smerim
Primind în spirit mărturia.
Doar ni se pare că iubim
Dar ne lipseşte chiar Mesia.

Cel ce-a venit în lume jos
Şi morţii i-a luat puterea
Dă fiecărui credincios
Iertarea, pacea şi-nvierea.

Erau apostolii-adunaţi
Iar între ei era şi Toma.
Cu flori de maci îngemănaţi
Toţi crinii îşi dădeau aroma.

Isus cel viu şi prea iubit
Pe Toma încă-l mai aşteaptă.
”Şalom!”, le-a zis. Şi-apoi grăbit
Spre ucenic glasu-şi îndreaptă.

”Te-apropie, e clipa ta.
Adu-ţi deci degetul încoace
Şi pune-ţi mâna-n coasta Mea!
Fii credincios şi plin de pace!”

Iar ucenicu-n ceasul greu
Strigă cu duh de închinare :
”O, Domnul Dumnezeul meu!”,
Căzând la sfintele-I picioare.

”Tu Toma M-ai recunoscut
Şi ai primit a Mea iubire.
Dar cei ce cred şi n-au văzut
Au mult mai multă fericire!”
*
În fiecare dintre noi
Un fel de Toma se ascunde.
Isus îl vrea un sfânt altoi
Ce-n viaţa veşnică pătrunde.

Dar noi decidem, nu-i târziu,
Primind în inimi mărturia,
Să credem în Isus cel viu
Şi să-I primim Împărăţia.

Dar de ni-i sufletul rebel
Şi sclav la moara raţiunii
Nu viaţa veşnică ni-i ţel
Pe-acest pământ al stricăciunii.

Deschideţi ale voastre porţi!
Să scuturăm acum ţărâna
Cât Domnul înviat din morţi
Cu dragoste ne-ntinde mâna.