GENEZA
Eram cândva pustiu şi gol
ca şi pământul din vechime.
În viaţa mea ca de Şeol
zeci de stihii zburau în stol
şi se-ntorceau în adâncime.
Dar auzii un glas divin
care striga: - "Lumină fie!"
Am tresărit atunci puţin
la glasul cel de pace plin
care-mi vorbea din veşnicie.
M-am scuturat de bezna grea
care-mi umplea deplin fiinţa.
Şi am văzut că viaţa mea
un haos nesfârşit era.
Şi-n el trona doar necredinţa.
Aud din nou acelaşi glas:
-"Să fie-acum o despărţire:
cel sfânt, pe braţul Meu rămas,
de cel ce-i pleavă de pripas
în lumea de nelegiuire!"
M-am despărţit de-amicii mei.
Eu am rămas cu noua viaţă.
Şi chiar când umerii mi-s grei
eu sunt în zbor de porumbei
urmând a cerului povaţă.
Dar glasul se-auzea pe mări
cu-aceleaşi ordine curate:
- "Din toate cele patru zări,
din largi adâncuri de-ncercări,
cei sfinţi în fapte să se-arate!"
Vibrau duios norii-n eter
de bucuria izbăvirii.
Priveau toţi îngerii din cer
spre noul harului mister
din epopeea nemuririi.
Apoi tot glasul sfânt a zis
privind spre fraţi în adunare:
- "De azi în ceruri am decis
s-aduceţi roadă - cum stă scris -
şi-n caracter şi-n comportare!"
Dar pentru roadă şi avânt
era nevoie de lumină.
De-aceea Dumnezeu cel sfânt
ne-a dat şi soare pe pamânt
şi bucuria cea deplină.
Acelaşi glas m-a rechemat
din slava veşnic fără pată:
- "Eşti fiul Meu cu-adevărat.
Azi tot ce am cu drag ţi-am dat.
Dar nu uita că Eu ţi-s Tată.
Să fii mereu biruitor
îţi dau şi-a Duhului putere.
Deci lasă vechiul lumii dor
şi-aşteaptă-Mă, Eu vin pe nor.
S-asculţi de Mine ţi se cere.
Să fii sub cer un martor viu
prin dragostea imaculată.
Şi-o dulce oază în pustiu
să-ţi fie viaţa ta de fiu
prin ascultarea devotată."