VULTURUL


Cum vulturul învaţă pe puii lui să zboare,
purtându-i pe aripă, spre-naltele tării,
aşa-l învaţă Domnul pe-un ucenic, pe-oricare,
să urce spre lumină, spre cer, spre veşnicii.

Cum vulturul le strică cuibarele cu ghiara,
să-i îndeletnicească cu zborul chiar de mici,
aşa şi Domnul slavei, ce-aduce primăvara,
adeseori i-ncearcă pe bravii ucenici.

Cum puii cei de vulturi se-nalţă-apoi în slavă,
după ce-au prins secretul vieţii pe-nalţimi,
aşa-ntr-o zi creştinii spre veşnica dumbravă
zbura-vor în lumină pe-aripi de heruvimi.

Vei fi şi tu acolo în bucurii divine
cu cei ce şi-au dus viaţa, ca vulturii pe munţi ?
Primit-ai tu putere să urci în slăvi, creştine,
şi zilnic, prin credinţă, de Domnul să asculţi ?

Isus îţi dă şi ţie din Duhul mângâierii
dar stăruie-n iubire, în fapte şi-n Cuvânt.
Când El îţi strică cuibul din lumile plăcerii,
te-nalţă-n rugăciune mereu spre Cerul Sfânt.

Învaţă astăzi zborul spre sferele sublime,
ca vulturul ce urcă din zi în zi mai sus.
De vrei să-ţi fie viaţa, prin har, la înălţime,
trăieşte-o în iubire de mână cu Isus!