VENIŢI, NECAZURI!


Veniţi, necazuri, cu grămada,
şi faceţi-mi veşmânt curat
cu mult mai alb decât zăpada,
sau crinul cel imaculat.

Veniţi, voi, nori din înălţime,
pe cerul meu de umbre plin,
ca să-mi turnaţi din zări sublime,
bogate ploi de har divin.

Veniţi, voi, vânturi mari şi grele
din ale lumii patru zări,
Isus e-n barca vieţii mele
şi-mi dă tărie-n încercări.

Veniţi, voi, valuri înălţate
ca nişte ziduri pe ocean!
Isus mi-e Salvator şi Frate
şi El mă duce la liman!

Veniţi, durerilor, mai multe
în duh, în suflet şi în trup!
Dar inima-mi de Cer s-asculte,
cu tot ce-i păcătos s-o rup.

Veniţi, voi, lacrimi peste mine
şi curăţiţi-mi ochii mei
să-L văd pe Domnul sfânt mai bine,
chiar şi din gropile cu lei!

Veniţi, tristeţi, ca şi oştirea,
ce sfarmă piatra de granit.
Odihna mea e în Iubirea
care mă face fericit.

Şi doar în cer eu voi cunoaşte,
în ziua ultimului salt,
că orice rău ce-aici mă paşte
ascunde-n el un scop înalt.