RĂSPLĂTIREA


Tu ne-ai vorbit de-o răsplătire,
ce ne-o vei da, când ai să vii,
cu nesfârşita Ta iubire,
ce curge chiar din veşnicii.

Dar, Doamne, mă întreb întruna,
ce merite spre noi Te-atrag,
ca să ne pui pe cap cununa
şi să ne-aştepţi cu-atâta drag ?

Chiar dacă ne-am luptat în viaţă
cu valul mărilor de jos,
noi am urmat a Ta povaţă
şi-am biruit doar prin Hristos.

Noi Ţi-am lucrat aici ogorul,
dar n-am lucrat decât prin har.
E harul dat de Salvatorul,
prin suferinţa din Calvar.

Coboară, iată, înserarea,
şi Tu vei da un singur leu,
celor ce Ţi-au făcut lucrarea,
când şi-au dat morţii vechiul eu.

Ah,vreau să-Ţi spun că mi-e ruşine
de lucrul meu, mult prea modest,
din care totuşi către Tine,
s-a înălţat un dor celest!

Să stau alături de martirii,
ce-au suferit cântând pe rug ?!
(Chiar dacă pe întinsul firii,
Ţi-am tras şi eu al brazdei plug).

Sămânţa Ta am semănat-o;
Tu-ai revărsat din ceruri ploi;
Dar bucuria muncii, iat-o,
e-n harul vieţii Tale noi.

De-aceea chiar, nici o răsplată
nu merit, Doamne, să mi-o dai.
Îmi e de-ajuns că Tu-mi eşti Tată
şi mă primeşti acolo-n Rai.

Când eu Ţi-am părăsit grădina
şi-am pribegit în nopţi adânci
Tu-ai pus în faţa mea Lumina
şi-apoi m-ai ridicat pe stânci.

Îţi mulţumesc pentru iubirea,
pe care-ades nici n-o-nţeleg.
Tu-mi eşti, Părinte, răsplătirea,
când iarăşi fericit Te-aleg!