Neascultarea
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Bobite de roua  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de fidelitate in 10/05/2011
NEASCULTAREA

*
Neascultarea e otrava vieţii
Plămădită-n cupa răzvrătirilor.
Neascultarea e negura ceţii,
Ce face omul spre iad călător.

Neascultarea de Isus desparte,
Umple inima de ură şi mânie.
Neascultarea duce la moarte,
Hrănită de perfida mândrie.

Neascultarea e cocoş sfidător,
Ce se burzuluieşte fără de motiv.
Neascultarea e trufia ochilor,
Ce ţin omul în mândrie captiv.

Neascultarea duce-n rătăcire,
Cască prăpastia sub picior.
Neascultarea duce la orbire.
Şi tulbură mintea răzvrătiţilor.

Neascultarea strânge nebunie,
Transformă omul în neom.
Şi sub povara strânsă de trufie,
Strivit e sufletul cameleon.

Neascultarea înfruntă autoritatea,
Se crede-n toate atotştiutoare.
Neascultarea soră cu nedreptatea,
În tot şi-n toate-i sfidătoare.

La orice mişcare aduce argumente,
Ce cad uşor când dreptatea vorbeşte.
Foloseşte a vicleniei instrumente,
Crezând că adevărul păleşte.

Fereşte-mă Isus, de neascultare,
De răzvrătirea celui nebun.
Ajută-mă să-ţi dau ascultare,
În totului tot, mereu să mă supun.

Deschide-mi ochii bine, bine să văd,
Starea mea şi calea care-o urmez.
Să nu cad în erezie şi prăpăd,
Ci pe calea vieţii să înaintez.

Doamne înţelepţeşte-mă, să văd clar,
Să nu mă pierd în neascultare.
Să preţuiesc viaţa primită în har,
Să fiu o fiică, de Tine, ascultătoare.

Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2897
  • Export PDF: 6
Opțiuni