DENUNŢAREA VÂNZĂTORULUI

Eu m-am întrebat, cu toată truda:
„Cine oare l-ar fi-ales pe Iuda?“
Totuşi Dumnezeu cel sfânt o face
Să descopere un om rapace.

A primit şi Iuda o chemare
Ca să meargă-n doi la o lucrare.
L-a privit pe Domnul cum Se roagă
Învăţând apoi năvodul cum să-l tragă.

Şi lui Iuda i s-a dat putere
Ca s-aline-n taină o durere.
Ascultându-L pe Învăţătorul,
Iuda şi-ar fi preţuit Păstorul.

Cel ce turma zilnic o-ngrijeşte
Care dă flămânzilor şi pâini şi peşte
De săracii ţării Lui îi pasă,
Care nu au haine şi nici casă.

Toate-acestea Iuda le-nvăţase:
Toate bune, sfinte şi frumoase.
Dar o transformare radicală
N-a simţit el în această şcoală.

Gândul său mereu la naţiune,
La duşmani, l-au stins din rugăciune.
Banii ce-i strângea mereu în pungă
Nu păreau nicicum c-o să-i ajungă.

Când plăteşte taxa-Nvăţătorul
Nu lui Iuda-i cere ajutorul.
Ci pe Simon l-a trimis la mare,
Iar aceasta n-a fost la-ntâmplare.

Un bogat ce Legea o păzise
Pe Isus părea că-L încolţise,
Întrebând ce poate să-i lipsească
Viaţa veşnică s-o moştenească.

Iuda nu făcuse ca bogatul,
Căci din suflet n-a gonit păcatul.
Nu vedea Mamona cum îl ţine
Robul său printre virtuţi creştine.

Cum de-a fost lăsat să-nainteze
Şi să stea chiar sus, pe metereze?
Pact avea să-ncheie cu duşmanul
Căci iubirea lui era doar banul.

Cum i se dăduse punga-n mână
Ca Satan să-l aibă la-ndemână?!
(Ca şi în Eden când vechiul Şarpe
A lovit în om cu duh de moarte).

Multe gânduri i-au trecut prin minte,
Dar nu toate le schimba-n cuvinte.
El vedea în Domnul pe Mesia
Doar dac-ar fi-adus Împărăţia.

Taie un topor oricând pădurea
Cu o coadă şi-un stăpân aiurea.
Când Isus pe Iuda-l foloseşte
Un creştin în el vezi că-nfloreşte.

Însă, când Satan intrase-n Iuda
Lui Isus i-a fost degeaba truda.
În zadar păzea Adam grădina
Dacă Şarpele i-a stins lumina.

Iuda în final e ca toporul
Când Îl vinde pe Învăţătorul.
(Poate-o fi crezut că Domnul scapă...
Cum rămâi uscat când intri-n apă?!

Iuda s-a jucat cu mântuirea
Şi a profanat pe veci iubirea.
El s-a dus la marii preoţi care
N-au putut nicicum să-i dea iertare.

Din apostol, iată-l trădătorul
Care şi-a-nşelat Învăţătorul
Şi pe mulţi i-a tras prin lăcomie
Ca să-şi piardă Cerul pe vecie.

Nu l-au menajat evangheliştii,
Dar l-au folosit oportuniştii
În regimuri grele şi ostile
Cu-argumente fade şi fragile.

Până azi trădarea şi trufia
N-au slujit de loc Împărăţia.
Când de Cer păcatul ne desparte
Ele-au semănat dispreţ şi moarte.
***
După două mari şi lungi milenii
Când Israel încă-i în băjenii,
Sub măslini, mai sună o-ntrebare:
„Iudo, tu Mă vinzi cu-o sărutare?“

Iuda, însă, n-a mai dat răspunsul.
A pierdut şi locul, şi pe Unsul.
Şi păşind în Iad, prin spânzurare,
N-a mai dat răspuns la întrebare.

Cazul său ne-ndeamnă la prudenţă,
S-arătăm în public vigilenţă.
Dragostea, prin gesturi mari, teatrale,
Nu convinge minţile loiale.

Vine-o zi de dreaptă judecată:
Vei primi mustrare sau răsplată?
Ca să fii o rază lucitoare,
Nu te limita la-mbrăţişare…