CĂRAREA CELUI TÂNĂR
(După Ps. 119.9-11)
Tinerii pe-ogorul mântuirii
Sunt ca roua care cade-n zori
Şi, înviorând cuprinsul firii,
Umple cu parfum covor de flori.
A venit din ceruri Domnul vieţii
Şi ca tânăr El S-a dedicat
Mult mai mult decât făceau profeţii
Pentru Tatăl ce L-a mandatat.
David într-un psalm superb întreabă:
„Cum va fi un tânăr pur şi drept;
Când Cel Rău îl va ţinti degrabă
Cu săgeţi ce-l vor lovi în piept?“
Şi-a răspuns tot David la-ntrebare
Cum n-a fost răspuns mai bun vreodată:
„Când Cuvântu-i faclă pe cărare,
El şi-o va păstra mereu curată.“
Doar pe căile neprihănirii
Poţi umbla unit cu Dumnezeu;
Nu cazi pradă nici dezamăgirii,
Fie drumul cât de-ngust sau greu.
Dacă vrem să-L căutăm pe Domnul
Negreşit Îl vom găsi-n final,
Însă, de vom cocheta cu somnul,
Vom rata cerescul ideal.
David hotărât era în rugă
Şi spunea: „Te caut, Domnul meu!
Tu vei pune pe duşmani pe fugă
Când Te vor vedea ca Dumnezeu.“
El cerea ca Domnul să-i vegheze
Inima cu-al neprihanei dor,
Ca în ea să strângă, să păstreze
Tot Cuvântul cel folositor.
Doar Cuvântul singur ne ajută
Cu cei sfinţi spre Cer să ne-nsoţim
Şi să cucerim orice redută
Câtă vreme nu păcătuim.
Ca model sublim de consacrare
Ni-i tot timpul tânărul Isus
Ce pe-a Tatălui ceresc cărare
Şi-a dus crucea ca un Miel supus.