AUTOMULŢUMIREA

În Laodiceea veche, câmp din Asia Minoră,
E-o Biserică aleasă pentru-a cercetării oră
C-un păstor ca şi un înger, însă nu al ascultării,
Ci-al politicii locale pe drumul înstrăinării.

O industrie prosperă în acea mândră cetate
I-a adus o bogăţie cu atâtea „nestemate“:
Haine, aur, importanţă i-au schimbat ei stilul vieţii
Încât merita mustrarea cum vorbeau de mult profeţii.

Laude prea găunoase i-au ieşit frecvent din gură.
N-avea timp de rugăciune şi de studiu în Scriptură.
„Sunt bogat precum patronii, nicio lipsă n-am în mine.
Iar Biserica e plină, toţi o ducem foarte bine.“

Dumnezeu din Cer aude lauda cea populistă.
Vezi prin Duhul Sfânt cum faţa Domnului Isus e tristă:
„Nu ştii cum e-n realitate starea sănătăţii tale:
Gol şi fără de lumină în a deznădejdii vale.

Eşti plin de-o ticăloşie care n-are precedente,
Căci prin ea ai stins lumina vieţilor efervescente.
Sărăcia ta din spirit e lumească-n întregime
Şi atrage judecata cea menită să deprime.

Nu văd o nenorocire mai adâncă şi mai mare
Cum e-a ta indiferenţă faţă de-orişice mustrare.
Vino după alifie şi veşmânt urgent la Mine!“
I-a vorbit Cristos din slavă ca să-l scoată din ruşine.

Doi duşmani ne sabotează până astăzi mântuirea:
Lauda exagerată şi automulţumirea.
Tu calci harul în picioare, pe Cristos Îl scoţi afară
Cât timp cochetezi cu lumea şi cu viaţa cea uşoară.

Vai, nici crucea nu-ţi mai place! Îndrăgeşti democraţia,
Libertatea doar ea-i bună, însă, nu şi-Mpărăţia.
Şi n-o vrei cât timp îţi cere duh smerit, neprihănire
Şi o viaţă consacrată împletită cu iubire.

Aur curăţit de focul încercărilor creştine,
Haine albe ca zăpada pentru Domnul care vine,
Şi medicamente-alese pentru ochii cu albeaţă
Te-ar putea salva din moarte aducându-te la viaţă.

Domnul zice: „Bat la uşă. Cine Îmi aude glasul
Să deschidă cât mai grabnic să-i rezolv chiar Eu impasul.
Este ora Cinei Mele, Cina Mea de părtăşie.
Te aştept să vii cu lacrimi şi cu multă bucurie.“

Întrebarea mea rămâne şi-o cunoaşte toată firea:
Cum să lepădăm păcatul zis şi-automulţumirea?
Să deschidem ochii noştri şi privindu-ne-n oglindă
Pocăinţa ne salvează de a Domnului osândă.

Când venim cu multe lacrimi şi cu-o hotărâre nouă,
El ne binecuvântează cu doriţii stropi de rouă.
Vom afla prin har iertarea doar punând Eul pe cruce
Când ispita înălţării nu mai poate-a ne seduce.

Şi mulţumitori în toate noi vom fi doar lui Mesia
Care ne-a iertat păcatul şi ne-a dat Împărăţia.
Îl vom aştepta întruna ca fecioarele-nţelepte
Ce vor fi cu El în ceruri pe-ale Nunţii Sale trepte.