CINE ESTE CEL MAI MARE

Lumea-şi pune-ntotdeauna o frecventă întrebare:
Cine-i şeful într-o ţară cu puterea cea mai mare?
(Să dispună, să conducă, să dea ordin ca-mpăratul
Şi să reprezinte-n lume toată ţara lui şi statul)

Chiar în vremi de mult uitate când erau judecătorii,
Israelul hotărâse să-şi aleagă dregătorii
Cum aveau şi alte naţii cu prestanţă şi putere.
Samuel primea cerinţa lor cu teamă şi durere.

Însuşi Dumnezeu din slavă lor le-a dat consimţământul
Când a pus un diagnostic cunoscut pe tot pământul:
Când pe Domnul Îl respinge o cetate sau o ţară,
Ea va regreta pe urmă de sub cea mai grea ocară.

Duhul gloriei deşarte ce-a făcut mereu ravagii
A pătruns şi-ntre apostoli să le umple toţi desagii.
Se certară pentru funcţii fiecare vrând să ştie
Cine va fi cel mai mare pe pământ şi-n veşnicie.

Competiţia din lume e din ce în ce mai crudă.
Nu e gând şi nu-i o vorbă Dumnezeu să nu le-audă.
Şi-a vorbit Învăţătorul despre-mpărăţii păgâne.
Dar cu-apostolii credinţei, te întrebi, cum va rămâne?

Domnul le-a răspuns în faţă: „Voi să nu fiţi ca păgânii
Care prin a lor domnie şi-au umplut cu aur sânii.
Cine e privit mai mare să se facă prin smerire
Robul tuturor prin faptă, prin umila lui slujire.

Iar acel ce cârmuieşte să se creadă slujitorul.
Oamenii doresc exemple bune pentru tot poporul.
Iată, Eu slujesc la masă să vă dau o pildă vouă
Vrând cu-a Mea învăţătură să v-arăt ce-i viaţa nouă.“

Domnul încă le mai spune c-au rămas în încercare
Lângă El, tari în credinţă pe a cerului cărare.
Între ei ciorovăiala n-are niciun rost în viaţă,
Dacă stau în părtăşia Domnului şi-L văd la faţă.

El le dă Împărăţia numai dacă nu se ceartă
Şi n-aşteaptă mari favoruri într-o lume care-i moartă.
Tatăl tuturor ne cere să-I păstrăm în piept iubirea,
Iar ispita când ne-ajunge noi să nu ne pierdem firea.

Mult mai important e Cerul cu oferta-i generoasă
Unde cu Isus Mesia vom sta iarăşi la o masă.
El ni-i har şi băutură, El e Pâinea noastră vie
Ce S-a dat prin răstignire pentru-ntreaga veşnicie.

Jos în lume, în slujire, cu-ale lacrimilor salbe
L-au urmat pe Domnul slavei cu ulei şi haine albe.
Scaunele de domnie sus în ceruri vor fi date
Celor ce-au trăit în lume în sfinţire şi dreptate.

Sfinţii vor primi mandatul de a-i judeca pe îngeri
C-au trecut în a lor viaţă prin atâtea grele plângeri.
Lumea cu-ale ei păcate nu i-a meritat în viaţă,
Dar atunci toţi acuzaţii le vor sta chiar faţă-n faţă.

Pe un scaun de domnie vor sta doar biruitorii
Care n-au iubit păcatul cum făceau toţi muritorii.
Pe Isus până la moarte L-au urmat fără cârtire,
Dovedind că biruinţa izvorăşte din iubire.