CĂRTURARII

Nu lungimea rugăciunii
E dovada ascultării.
Ci o inimă smerită
Pe arena aşteptării.

Chiar când nu primeşti răspunsul
Mulţumind, tu ai credinţă.
Şi doar astfel vei ajunge
Pe-al tău drum la biruinţă.

Cărturarii-n rugăciune
Avansau multe cuvinte,
Dar c-o inimă rebelă
Şi c-o mărginită minte.

Ei purtau o haină lungă,
Dar aveau credinţă scurtă.
Nu hrăneau din Lege duhul
Ci munceau doar pentru burtă.

Căutau doar reverenţe
Nicidecum Împărăţia;
Când Isus venise-n lume
Nu L-au vrut ca pe Mesia.

Căutau locuri din faţă
Cât mai bine admirate,
Însă-n piept nu aveau inimi
Prea smerite sau curate.

Unde se dădea o masă
Cărturarii erau primii,
Dar când i-atacau romanii
Nu se opuneau cruzimii.

Ale văduvelor case
Le mâncau cu nonşalanţă,
Dar prin gesturi mari, teatrale,
Înclinau a lor balanţă.

Rugi făceau de ochii lumii
Lungi şi-ades obositoare.
Ce răsplată să aştepte
Sus, în viaţa viitoare?

Domnu-a zis c-a lor răsplată
Este numai pe pământ.
N-au nimic în veşnicie,
Nici în Paradisul sfânt.

A cunoaşte doar cu mintea
Multe despre Dumnezeu
Nu-i destul în mântuire
De nu scapi de vechiul Eu.

Mintea noastră-i o unealtă –
Şi când Sfântul Duh o-ncinge,
Ea ne-arată Adevărul
Şi minciuna o respinge

Dar de-o umple Adversarul,
Prin regia nedreptăţii,
Cu minciuni şi necredinţă
E unealta răutăţii.

Caută să-ţi umpli mintea
Cu cuvintele Scripturii!
Doar aşa poţi, prin credinţă,
Să refuzi otrava urii.