Ce este omul?

Ce este omul? O-ntrebare
Ce-n mii de ani care s-au scurs,
Şi-a pus-o poate fiecare,
Prin lungă, tristă cugetare
Imaginând vreun vag răspuns.

Ce este omul? O problemă
Ce, frământând pe gânditori,
Le-a dat o nepătrunsă temă,
Păstrând o urmă de dilemă
Şi-o taină dincolo de nori!

El, omul, ce-ntr-un chip ales
Încununează omenirea!
Prin raţiune şi progres,
Găsind în toate înţeles,
Doar lui nu şi-a găsit menirea.

Ce este omul ne învaţă
Însuşi Acel ce l-a creat.
Ne pune adevaru-n faţă
Şi un răspuns pentru viaţă
Ce nu e lesne acceptat!

Ce este omul? O fiinţă
Neegalată prin nimic
În frumuseţe şi ştiinţă.
Şi totuşi, plin de neputinţă
Şi-n Univers atât de mic!

Ce este omul? Creatură
Ce are stăpânirea-n mână,
Tronând în lume şi natură.
Şi totuşi, doar o ziditură
Ce-a luat fiinţă din ţărână!

Ce este el? Întruchiparea
Perfectului său Creator
Ce i-a inaugurat mişcarea.
Dar, imitâdu-i doar splendoarea,
El e un simplu muritor!

Ce este omul? O putere
Din care-mpărăţii se smulg,
Născând şi faimă şi avere
Şi totuşi moartea când îl cere
E nimicit chiar de un fulg!

Ce este omul? O minune
Tinzând spre-un nimb de ireal,
Un amalgam de-nţelepciune
Ce-n trecere vrea să adune
Doar vreun destin trist şi banal.

Ce ar mai fi? O întrupare
De daruri din complexul Său
Ce vieţii sale dau culoare,
Dar în deşarta-i alergare
Le-ar folosi mai mult spre rău!

Omul este un semizeu,
În lumea sa un rege mic,
Valoarea lui atârnă greu;
Dar comparat cu Dumnezeu
Nu e mai mult decât nimic!