În miez de noapte cerul s-a-ncuiat...
În miez de noapte mi-a fost somnul tulburat...
Şi-am tresărit ca din mormânt de-aceea!
Am auzit... am auzit cum cerul s-a-ncuiat
Şi în adâncuri aruncată a fost cheia!
În miez de noapte îndreptatu-m-am spre geam,
Să văd de-a fost real, sau fost-a doar un vis.
"Deschide Doamne cerul, vreau să-Ţi vorbesc!", strigam.
Şi-am aşteptat, dar cerul era tăcut şi-nchis!
Părea acelaşi cer, în stele suspendat,
Ce-a străjuit pământul de milenii;
Dar azi era de gheaţă, pustiu şi-abandonat,
Încremenit sub un îngheţ al iernii.
În miez de noapte mi-era duhul chinuit...
S-a-nchis pe veci, ca-ntr-un mormânt, Lumina
Târând cu ea speranţa, ce-o clip-a dăinuit,
Lăsând să mă sugrume, apăsătoare, vina.
Pentru vecii pierdută-i singura scăpare
De pe-acest singuratic bulgăr de noroi,
Ce va fugi din Univers în ziua mare
Când sânge vinovat se va vărsa şiroi!
Sunt aruncat din nou în cloaca putrezită
Din care m-am zbătut trudind să mă ridic...
Dar clipa mi-e de amintiri acoperită,
În gusturi efemere, nu mai găsesc nimic!
Ştiu mult prea mult acum despre Împărăţia
În care veşnic străluceşte Dumnezeu,
Ca să mai pot diviniza mândria,
Să mă consume lăcomia unui Eu!
Mă doare întunericul din noapte.
Mi-atârnă greu Pământul sub picioare...
Dau buzna-n mintea mea mulţimi de şoapte
Şi altceva-mi şopteşte fiecare!
În miez de noapte cerul s-a-ncuiat
Şi rugăciunea s-a oprit pe buze.
Accesul printre nori mi-e refuzat
Şi gândurile se ciocnesc confuze...
Nu mai e nicio vorbă pentru mine
Ca din înalt să-mi fie aruncată!?
Se rup mereu lianturi ce mi-ar ţine
Privirea înspre ceruri îndreptată...
Pândesc în jurul meu vreun semn anume
Care să mă îndrume spre real.
Dar peste vremi se naşte-o altă lume,
Cu cer de lemn şi oameni de metal!
În miez de noapte cerul s-a închis.
Când bat în porţi, nimeni nu mai răspunde!
Doar vântul mai străbate întregul său cuprins...
Mireasma veşniciei se ascunde!
Mă-ntreb... dar dacă totuşi, ce-a fost mi s-a părut?
Şi dacă simţul meu, bolnav fiind, mă minte?
Dar dacă cerul, astăzi, o clipă a tăcut
Iar mâine porţile se vor deschide?
În care veşnic străluceşte Dumnezeu,
Ca sa mai pot diviniza mandria,
Sa ma consume lacomia unui Eu!" Asa e, cand ai gustat din plinatate, nascut din nou, nu-ti mai gasesti placerea in lucruri superficiale!