Ce dulce pari, ispito,
Dar cât de-amară eşti!
Cu vocea ta vicleană
Pe mulţi îi amăgeşti.

Tu pui fiori şi simţuri
În trupul ne-ntinat,
Iar cei ce nu veghează
Se duc înspre păcat.

S-atâtea căi prin care
Încerci mereu să-i prinzi,
Ah, câţi se pierd gustându-ţi
Momeala ce le-o-întinzi!

Tu pari nevinovată
„Doar binele’’ promiţi,
Dar moarte şi ruşine
Au cei ce-s biruiţi.

Toţi cei ce-n neştiinţă
De tine s-au legat
Avea-vor suferinţă
Cum nu s-au aşteptat.

La început e râsul,
Plăceri şi nebunii,
Dar, vai, cumplit e chinul
Ce-n urmă va veni!

O, Doamne, fie-Ţi milă
Şi dă-ne mâna Ta
Ca-n ceasul ispitirii
Să ne-agăţăm de ea.

Îmbracă-ne-n tărie
Prin harul Tău trăind
Deplin în curăţie,
Ispita biruind.

10 mai 2011