FURNICA

Du-te grabnic la furnică
Leneşule-nşelător!
Spinii mulţi şi pălămida
Ţi-au umplut al tău ogor.

Nu mărimea ta contează,
Poţi să fii ca şi furnica.
Dar dacă lucrezi cu alţii
Lucrul tău nu-i chiar nimica.

Nu-i nimic la întâmplare
Pentru cuibul de furnici.
Într-o disciplină mare
Stă puterea celor mici.

Dumnezeu lăsă furnica
Pentru lecţii mari şi-adânci
Din care să-nveţe omul
Care mută munţi şi stânci.

Munca plină de-armonie
La furnici, surori şi fraţi,
E-o caustică mustrare
Pentru sfinţii dezbinaţi.

Cred că ele n-au partide
Cu care să poţi să-nşeli,
Nici structuri parazitare
Care fac doar cheltuieli.

La furnică pot să meargă
Cei ce „dau frunze la câini”
Şi care oricând se spală
De răspundere pe mâini.

Cei ce pierd tot timpul vieţii
Tot cu fleacuri şi poveşti
Ei pe alţii îi înşală
Cu ispite pământeşti.

Să privească la furnică
Orice-nchipuit bolnav
Care-n mod viclean ascunde
Un sindrom atât de grav.

El povară pentru alţii
Chiar de tânăr s-a ştiut
Dar nu i-a păsat vreodată
De tot timpul său pierdut.

Să se ducă la furnică,
În secret sau pe-nserat,
Cel ce fabrică rebuturi
Bune doar de aruncat.

Să audă fabricanţii
Cu produsele pe stoc
Şi cu preţuri ce-nspăimântă
Toţi clienţii la un loc.

Dumnezeu când făcu omul
În Eden un loc i-a dat
Să muncească el grădina
Pentr-un trai îmbelşugat.

Însă înşelaţi de şarpe
Primii soţi şi-au deturnat
Misiunea socială
Şi porunca au călcat.

Le-a adus de-atunci ogorul
Spini şi multe buruieni
Până când Izbăvitorul
Veni printre pământeni.

El eradicând blestemul
Şi păcatul lui Adam
Ne-a născut din nou la viaţă
Ca şi fii ai lui Avraam.

Totuşi, dacă e nevoie,
La furnici ne dă-ntâlniri
Ca să învăţăm că munca
E-un izvor de fericiri.