SOŢIA LUI LOT

Într-un timp străvechi, departe,
Cu Avraam şi-al lui nepot
O vedem în sfânta Carte
Şi pe soţia lui Lot.

În târgul numit Sodoma
Ce de Lot a fost ales
Cel rău şi-a-mpânzit fantoma
Iadului ca pe-un eres.

Unde bogăţia firii
Te orbeşte-n mod real
Pe drumul nenorocirii
Vezi că totu-i imoral.

Domnul vedea tragedia
Cetăţii cu-adevărat
Unde creştea nebunia
Unui odios păcat.

Înfrunta zilnic veninul
Al lui Avraam nepot.
Mulţi vedeau în el străinul
Cel pe nume zis şi Lot.

A stat lângă el soţia
Strângătoare de averi
Ce credea că veşnicia
Stă-ntr-o viaţă de plăceri.

Ea deretica prin casă
Cu un zel înaripat
Ca femeia cea frumoasă
Ce l-ajută pe bărbat.

I-a plăcut să se-ngrijească
De gospodăria sa.
Însă grija cea lumească
Tot mai mult o copleşea.

Avea-n casă două fete
C-un bogat temperament.
Ce-o să facă pe-ndelete
Într-un mediu indecent?!

Străzile de drojdii pline
În pericole le-a pus
Prin vreo două-trei vecine
Care trupul şi-au expus.

Umblau noaptea derbedeii
Puşi pe furturi, pe orgii,
Şi se comportau ca leii,
Ca panterele-n prerii.

Lot şi cu a lui nevastă
Priveau răul din popor
Înfruntând acea năpastă
Din Sodoma vieţii lor.

Fetele se măritară
Cu doi gineri tinerei.
Ai lui Lot se bucurară
Şi glumeau ades cu ei.

Dar în el neprihănitul
Lot să râdă n-are spor
Când simţea în gât cuţitul
Fărdelegii din popor.

Se-auzeau urlete-n stradă
Ce vuiau ca şi un râu.
Mergeau oamenii grămadă
Într-o viaţă fără frâu.

Se-auzea nu doar în casă
Tot tumultul de plăceri.
Ci din strada zgomotoasă
Se-ntindea până la Cer.

Avraam stătea în rugă
Când Cerul i-a dat răvaş
Că-n curând o să distrugă
Fărdelegea din oraş.

Unchiul intră în alertă
Pentru toţi nepoţii săi.
Domnul cu a sa ofertă
Va distruge pe cei răi.

El la „târgul” său porneşte
Cu Cel Sfânt ce-i plin de har.
Dar sinistrul nu se-opreşte
Va veni cu mult amar.

Îngerii vin în Cetate
Pentru-anchetă, pentru Lot.
Vin să facă ei dreptate
Din Iehova Savaot.

Răii toţi doresc a-i prinde
Să profite negreşit.
Dar orbirea îi cuprinde.
Îngerii i-au pedepsit.

Lot îşi face-acum bagajul
Cu-a lui casă şi cu tot.
Dar şi-a cam pierdut curajul
Al lui Avraam nepot.

Nu putea să mai vorbească.
Îngerii puţin l-au tras
Căci urgia cea cerească
Era, iată, la un pas.

Ginerii nu vor să-l creadă.
Socrul n-a fost ascultat.
Ei rămân atunci în stradă
Şi amar s-au înşelat.

Fetele, Lot şi soţia
Au ieşit din casa lor
Până n-a venit urgia
Pe Cetate, în popor.

Când erau la o distanţă
Şi focul din cer cădea
Soţia cu siguranţă
S-a întors şi îl privea.

Şi-a uitat mărgăritare
Sau poate bijuterii
Ce ardeau cu zgomot mare...
Argintar să nu mai fii!...

Dar atunci în stâlp de sare
Trupul ei s-a trasformat.
Tragedia era mare
Pentru Lot ca şi bărbat.
*
Comparând vremea din urmă
Cu Sodoma de atunci
Domnul ca Păstor de turmă
Ne-a dat câteva porunci.

Să nu repetăm greşala
Multora în vremi de-apoi
Când luptând cu îndoiala
Ei se-ntorc privind napoi.

Lot e văduv, din păcate,
Căci soţia a privit
După casa din Cetate,
La tot ce-a agonisit.

Poate-a zis în ea: „Adio!
Tu, Sodoma, îmi lipseşti.”
Ea n-a mai trecut cu brio
Testul urgiei cereşti.

O clipă de neveghere
Veşnicia ne-ar costa
Dacă n-am avea putere
Pe Cel Sfânt a-L asculta.

Unii vor rata Răpirea
Împietriţi într-un moment
Când au fost robiţi de firea
Unui trai cam imprudent.

Să veghem toţi cu tărie
Luând de la Domnul sfat
Despre a lui Lot soţie
Care s-a pietrificat!