BUCURIA CEREASCĂ

(După Isaia 35)

Pustiul fără apă îşi strigă bucuria
Şi Ţara înfloreşte clădindu-şi măreţia.
Ca trandafirul păcii se-acopere de flori
Strigarea biruinţei se-nalţă pân la nori.

O slavă minunată ce vine din Liban
Va fi mereu mai mare în fiecare an.
Se va-nfrăţi grădina Carmel şi cu Saron
Când Domnul Se va-ntoarce cu slavă în Sion.

Nu vor fi mâini slăbite şi nici genunchi firavi.
Ostaşii din Israel vor fi doar oameni bravi.
Belşugul mântuirii va fi-n Ierusalim
Când orbii prind să-L vadă pe Mirele sublim.

Ca cerbul plin de viaţă şi şchiopul va sări
Iar surzii tot Cuvântul ei îl vor auzi.
Cum apele-n pustie vor curge ca-n trecut
Aşa va fi vorbirea oricărui om ce-i mut.

Nisipul va dispare în iazul necuprins
Deşertul fără viaţă de ape va fi-nvins.
Vor creşte multe trestii şi stufii cei reali
În cuibul ce-altădată era doar cu şacali.

Se va croi acolo o Cale, un nou drum.
Pe el acel ce merge nu cade nicidecum.
Doar sfinţii merg pe Cale şi omul înţelept.
Chiar cel c-o minte simplă va fi pe drumul drept.

Sălbaticele fiare sau leii nu vor fi,
Ci doar răscumpăraţii vor merge zi de zi.
Cei izbăviţi de Domnul veni-vor spre Sion
Cu cânt de biruinţă, cu-al bucuriei ton.

Cununa cea eternă de bucurii cereşti
Va fi pe a lor frunte cândva cu spini lumeşti.
Din marea lor durere de martori crdincioşi
Va fi doar mulţumirea celor evlavioşi.

Ei vor păşi în faţă spre Mielul cel divin
Cu cântul mântuirii de bucurie plin:
„Slăvit să fii, Isuse, pentru tot harul Tău!
Ai Tăi suntem o, Doamne, Tu ne-ai păzit de rău!”