TĂMÂIA RUGĂCIUNII

(După Ps.141)

Rugăciunea destinată cerului cel mai înalt
E de Domnul ascultată ca un fel de voce alt.
Ca tămâia se înalţă veşnic înspre Dumnezeu
El dreptate să le facă sfinţilor din Empireu.

Când se-aduc jertfe de seară duhul nostru cel zdrobit
Pe Cristos din cerul slavei mijlocind L-a întâlnit.
El e Preotul cel Mare ce ne poartă-n mâini săpaţi
Şi nu uită niciodată că-I suntem surori şi fraţi.

Lumea ne ocupă timpul cu discursuri pământeşti
Dar când noi strigăm spre Domnul ne-nălţăm pe-aripi cereşti.
Straja Duhului ni-i baza pentru multe rugăciuni
Ca să mijlocim cu forţă aşteptând din cer minuni.

Sunt în lume lucruri rele care-aşteaptă bun venit
Însă credinciosul rugii va veghea necontenit
Să evite-acele fapte ce-s ca nişte vâlvătăi
Şi nicicum să nu mănânce cu cei necinstiţi şi răi.

Celui rău nu-i da prilejul să-ţi găsească datorii
Ce rămân tot neplătite şi uitate pe vecii.
Nici Stăpânul n-o să uite a-ţi da rugii un răspuns
De-ţi vei face datoria ca al Duhului Sfânt uns.

Umblă cu neprihănitul care te va şi mustra
Căci mai bună-i compania lui în toată viaţa ta.
Pedepsirea-i ca uleiul omului duhovnicesc
Când cei doi cu bucurie doar pe Domnul Îl slujesc.

Să avem mereu în faţă al mustrării precedent
Spre-a putea respinge răul lumii în orice moment.
Răutatea e învinsă doar prin Jertfa lui Cristos
Unde-a fost plătit păcatul din oricare păcătos.

Să strigăm mereu spre Domnul, singurul Judecător,
Ca să facă El dreptate pentru vecii vecilor.
El a suferit în lume mai întâi ca Fiu de Om
Şi ne-a ridicat blestemul cel din Deuteronom.

De aceea prin credinţă zilnic ochii să-i nălţăm
Spre nădejdea Celui care zi de zi Îl aşteptăm.
El ni-i adăpost şi pază pentru sufletul din noi.
Vino, Doamne, mai degrabă căci e vremea de apoi!