JUDECATA EDOMULUI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Frumusetea vesniciei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 11/05/2011
JUDECATA EDOMULUI

Încă din copilărie fraţii Iacov şi Esau
Nu se-nţelegeau prea bine şi-n conflicte ei trăiau.
Domnul l-a ales pe Iacov şi l-a binecuvântat.
Însă lui Esau în viaţă doar pedepse i s-au dat.

Esau, cunoscut sub nume mai târziu şi de Edom,
A dat o dovadă tristă de cât rău zace în om.
Renunţănd de bunăvoie la dreptul de-Ntâi-Născut
El era o fire mândră ce-n păcat s-a complăcut.

A prins ură pe-al lui frate, cel ales de Dumnezeu,
Iar urmaşii săi prin vreme l-au tot vrăjmăşit mereu.
Dumnezeu nu-i impasibil faţă de oamenii răi.
Duhul Sfânt i-avertizează aspru prin profeţii Săi.

Antisemitismu-n lume e un cancer dureros
Ce-a făcut multe ravagii naţiunii lui Cristos.
Dictatorii din vechime şi din timpul cel modern
Au primit lecţii din ceruri, de la Domnul cel etern.

Astfel cea mai scurtă carte ce-i în Vechiul Testament
E-un semnal înspre Edomul mândru şi impertinent.
Profetul numit Obadia spune că în viitor,
În istorie, Edomul nici nu va mai fi popor.

Israel pentru păcate a fost aspru pedepsit.
Însă Domnul îl salvează de duşmanul înrăit.
Fraţii lor, chiar edomiţii tot timpul li s-au opus
Şi-au fost bucuroşi în ziua când Iuda a fost distrus.

Dumnezeu cel sfânt rămâne lui Israel credincios
Pentru-a Sa promisiune împlinită în Cristos.
Când Irod vrea să-L omoare pe Isus, ca Fiu de Om,
Tatăl îi dejoacă planul ucigaşului Edom.

Ale lumii-ntregi popoare socoteală au de dat
Pentru felul cum în viaţă cu Cristos s-au comportat.
Pe evrei cu omenie şi cu drag i-au ajutat,
Sau i-au prigonit cu ură şi-n pogrom i-au decimat?

Nu-i niciun popor pe lume să fi suferit mai mult
Ca poporul Cărţii sfinte în al vremii lung tumult.
Dar evreii sunt dovada că există Dumnezeu
Care-Şi apără poporul în războiul cel mai greu.

Şi aşa profetul spune printr-un mijloc reuşit
Că Edomul ca şi munte de Sion e cucerit.
În istorie Edomul n-are nicidecum urmaşi.
Toţi evreii spre Israel au trecut de primii paşi.

Muntele Edom vorbeşte de mândrie, de-aroganţă.
Muntele Sion oferă viaţă, pace şi speranţă.
Plini de sine, de trufie, edomiţii se-ncredeau
În acele fortăreţe ce în piatră le săpau.

Ei dispreţuiau puterea Dumnezeului de sus
Şi-au rămas întotdeauna mari duşmani ai lui Isus.
Acest spirit al mândriei este-n lume, n-a murit,
Şi de Domnul în persoană va fi aspru pedepsit.
*
Vine-o zi când judecata ce-a fost dată lui Edom
Se va-ntoarce cu putere peste fiecare om.
Vom răspunde-atunci cu toţii şi de gândul cel ascuns
Şi de suliţa cu care noi pe Domnul L-am străpuns.

Am strâns multă bogăţie mai puternici ca să fim
Însă-n egoismul nostru n-am putut ca să iubim,
S-arătăm recunoştinţă pentru-al nostru Salvator
Şi evreilor cinstire să le dăm ca şi popor.

Dimpotrivă, au fost vremuri când duhul antisemit
Ne-a umplut de multă ură care practic ne-a orbit.
Să ne cerem azi iertare Dumnezeului de sus
Care L-a trimis în lume pe-al Său Fiu iubit Isus.
































Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1220
  • Export PDF: 73
Opțiuni