ZILELE DIN URMĂ

Chiar din marile Rusalii zilele sunt numărate
Ca fiind cele din urmă cu-ndurare şi dreptate.
După Jertfa din Golgota şi-Nvierea lui Cristos
Ucenicii aşteptară veacul cel victorios,

Domnul să restaureze grabnic Cortul lui David
Şi împărăţia păcii să nu mai cunoască zid.
Se uitau unii la alţii ucenicii-nfriguraţi
Şi-aşteptau în taină titlul de miniştri desemnaţi.

Dar n-a fost aşa să fie, chiar Isus i-a corectat:
„Voi din Cer primiţi putere să-Mi fiţi martori ne-ncetat.
Staţi acum în aşteptare să primiţi Duhul cel Sfânt
Spre-a vesti Cuvântul vieţii peste-acest întreg pământ!”

După patruzeci de zile când Isus cel înviat
Multora în multe feluri spre-a-i zidi S-a arătat,
El S-a înălţat în slavă sus la Tronul cel ceresc
Chiar de unde-o să revină cu alai împărătesc.

Ucenicii-L petrecură cu priviri aproape-n plâns
Dar de dorul lui Mesia ei cu drag din nou s-au strâns.
Erau unsprezece-apostoli şi alte câteva zeci.
(Număraţi apoi mai bine chiar osutădouăzeci).

Toţi cu dor de rugăciune cereri multe înălţau
Erau zilele din urmă şi ei toţi se pregăteau.
Nu era treabă uşoară misiunea de martiri
În lumea religioasă cu atâtea amintiri.

Cum Mielul spre judecată a fost arestat şi dus...
Cum păgânii-L judecară şi pe-o cruce ei L-au pus...
Şi L-au îngropat în stâncă... dar Cristosul a-nviat!
Iar la toate-aceste fapte Domnu-n Cer S-a înălţat.

Dar ei n-o să fie singuri; Duhul Tatălui va fi
Un Mângâietor puternic care-i va-mputernici.
Erau slabi în încercare dar curând vor fi umpluţi
Cu puteri de biruinţă când din nou vor fi cernuţi.

Sus era Mijlocitorul, Domnul care este viu.
Jos venea Mângâietorul în al lumii larg pustiu.
Zilele treceau grăbite şi erau cele din urmă.
Duhul a venit din ceruri peste încercata turmă.

Vânt şi-un vâjâit puternic, câte-o limbă ca de foc
Se-aşeză pe fiecare zguduind casa din loc.
Şi vorbeau în limbi cu toţii sau în câte-un dialect
Ca s-arate la Rusalii că Isus Domnu-i perfect.

O mişcare în mulţime, în evrei şi-n prozeliţi,
S-a produs în ziua-aceea unii spre-a fi mântuiţi.
Au mai fost chiar şi batjocuri, uni-s batjocoritori.
Ei nu-nţelegeau lucrarea din ai mântuirii zori.

Totdeauna mântuirea Domnului Isus Cristos
Va-ntâlni împotrivirea duhului necredincios.
O religie lumească construită-n forme reci
Va păstra enoriaşii îngropaţi ca pentru veci.

Evanghelia aprinde focul unei inimi noi
Ce devine, prin credinţă, binecuvântat altoi.
Nu contează naţiunea cea în care te-ai născut
Câtă vreme Domnul slavei este-al vieţii tale scut.

Chiar din ziua de Rusalii când a fost Duhul vărsat
O nouă Comunitate prin Cristos s-a arătat.
Toţi erau uniţi în cuget şi-n simţirea lor la fel.
Dragostea era în clocot pentru toţi din sfântul Miel.

Nelipsiţi din Adunare erau fraţii lui Isus
Şi Maria, mama sfântă, a primit darul de Sus.
Serveau masa împreună şi erau în duh uniţi.
Ascultau învăţătura sinceri şi preafericiţi.

Au mai fost apoi probleme însă ei le-au rezolvat
Şi au scos din Adunare grabnic orişice păcat.
Frica Domnului profundă pe mulţi semeni i-a cuprins
Ca să vină înăuntru nu-ndrăznea chiar niciun ins.

Duhul de descoperire, de putere, de minuni
Se vedea clar cum lucrează prin atâtea rugăciuni.
Puneau demonii pe fugă, n-aveau teamă de duşmani.
Nu dormeau la rugăciune ca atunci în Ghetsimani.

În Biserica primară se glorifica Isus
Nicio faţă omenească nu se ridica mai sus.
Toţi erau smeriţi ca Unul, Cel ce moartea a răbdat
Şi trecând prin Înviere El la viaţă i-a chemat.

Au pornit furtuni destule şi prigoane tot mai mari
Dar apostolii credinţei au rămas întruna tari.
Nu i-a-nspăimântat Sinedriul, nici soldaţii cei romani
Mulţi în rugă stăruiră primind Darul fără bani.

Erau hotărâţi în lupte pe-al neprihănirii front...
Dar leul stătea la pândă şi-aştepta la orizont.
Erau zilele din urmă cu-ncercări şi prigoniri
Ce şi azi sunt în vigoare printre-atâtea rătăciri.

Creştinismul e copacul uriaş şi prea stufos
Unde spirite rebele imitară pe Cristos.
Iar acei ce refuzară Adevărul din Scripturi
Au creat învăţăturii sfinte câteva fisuri.

Apoi schismele urmară cu căderile din har.
Naşterea de-a doua oară era fenomen mai rar.
Limbile de la Rusalii par hulite uneori.
Dragostea adevărată e ca roua de pe flori.

Totul se politizează, clerul e ca un patron
Călcând Biblia-n picioare pe-al nelegiuirii ton.
Ca-n Apocalipsa Domnul mustră pe cei vinovaţi
Ce-n Biserici sunt ca domnii, nu au inimă de fraţi.

Cresc şi luxul şi mândria prin proiectele lumeşti
Unde preamărit e omul, nu Isus din slăvi cereşti.
În Biserică bolnavul nu e nici ca-ntr-un spital,
Când nu este-n duh putere vom avea un carnaval.

Astea-s zilele din urmă ce ne-aduc ecumenism
Şi tot felul de curente ce sfârşesc în socialism.
Nu era „atent” şi Iuda cu săracii din popor?
Dacă Duhul Sfânt lipseşte nu-i în lume ajutor!...
*
Cei mâhniţi de-a lumii stare cum era-n vechime Lot
Vă întoarceţi cu căinţă azi la Domnul Savaot!
El mai poate să se-ndure, cum în Biblie stă scris,
Să ne scape de osândă, să ne ducă-n Paradis.

E din nou ceasul trezirii din al necredinţei somn.
Iată Mirele e gata! Vine-al mântuirii Domn!
Va începe Nunta-n slavă şi vom fi-n curând răpiţi
Unde-i pace şi lumină, unde fi-vom fericiţi!