CASA RĂVĂŞITĂ

Când un hoţ pătrunde-n casă
El e hotărât să fure.
Bogăţiile ne lasă
Ca furtuna-ntr-o pădure.

Glasul nu-ţi mai este rugă,
Pacea de o cauţi nu-i.
Hoţul vine să distrugă
Tot ce stă în calea lui.

Ai nevoie de-o lumină
Prizele s-au cam distrus.
Şi te-ntrebi cine-i de vină
Când duşmanul te-a răpus.

Stai mereu la judecată:
Doamne, unde am greşit?
Dintr-o viaţă-mbelşugată
Am rămas c-un fir strivit.

N-am nici timp de rugăciune
Nici de meditat destul.
N-ar strica chiar o minune
Însă n-are preambul.

Stau de vorbă cu vecinii
Nu-i prea văd şi nici nu-i ştiu.
Par înţepători ca spinii
Întâlniţi pe-un drum pustiu.

Optimismu-i floare rară,
E o iarnă cu zăpezi
Unde nu-i nici primăvară
Şi nici rodul din livezi.

Nu mai sunt nici guvernanţii
Oameni buni pentru săraci.
Toţi o fac doar pe savanţii
Dar cu ei ce poţi să faci?!...

Ţara-i casă răvăşită.
Pleacă cei nemulţumiţi
Pentru-o viaţă înstărită...
Dar mă-ntreb: Sunt fericiţi?

Vino cu a Ta Fiinţă
Hoţii ca să-i pedepseşti
Cu un dram de pocăinţă
Şi apoi să-i mântuieşti.

Nu-i păcat fără iertare
Dacă omul s-a trezit
Şi din drumul spre pierzare
Pe-al Tău, Doamne, l-a găsit.

Tu doar Adevăr şi Cale
Şi a noastră Viaţă eşti
Să ne dai în loc de jale
Casa slăvilor cereşti.

Casa unde-i armonie,
Unde hoţi şi molimi nu-s,
Unde-i numai bucurie
Şi iubirea lui Isus.