ÎMPĂRĂŢIA NECLĂTINATĂ

În această lume tristă
Niciun lucru nu-i stabil.
Adevăr nu mai există
Nici candoare de copil.

Totu-i clătinat şi merge
Spre-un sfârşit dezastruos.
Cine oare ne mai şterge
Lacrima ce cade jos?

Omu-i hăituit de viaţă
Alergat de visul său
Care l-a schimbat la faţă
Tot în slujba celui rău.

N-are-n piept nicio odihnă.
Inima i-a obosit.
Nu poate mânca în tihnă
Şi-i mereu nefericit.

Toate pier şi-s trecătoare
Şi se clatină mereu.
Dar din Cer, din slava-I mare
Ne vorbeşte Dumnezeu.

El ne dă Împărăţia
Care-n veci de veci va sta.
Să primim azi bucuria
De-a intra şi noi în ea!

Orice lucru din natură
Va cunoaşte-al morţii somn.
Însă noi, după Scriptură,
Aşteptăm pe-al nostru Domn.

Nu mai este mult şi vine
Împăratul cel ceresc
Îmbrăcat în zări senine
Pentru cei care-L iubesc.

Azi e-n noi Împărăţia.
Dar când Domnul va veni
Va începe veşnicia,
Visul ni se va-mplini.

Azi vedem cum lumea toată
Parc-alunecă în jos.
Domnu-n harul sfânt Se-arată
Celui sfânt şi credincios.

El e singurul din slavă
Şi de pe acest pământ
Ce separă grâu de pleavă
Şi te-ajută să fii sfânt.

Vei găsi în El deodată
Bucurii ce-n veac nu pier,
Pacea Sa neclătinată,
Părtăşiile din Cer.

Suntem într-o sărbătoare
Ce ne-nalţă tot mai sus.
O plăcută închinare
Să-I aducem lui Isus!

Cu evlavie şi frică
Să-L slujim în mod real
Pe Acel ce ne ridică
Din al lumii negru val.

Lumea-L va privi odată
Când El va veni pe nor
Constatând că-i judecată
De un „Foc mistuitor”.