CĂINŢA

Psalmul 6

Am păcătuit, Părinte!
Nu mă pedepsi prea tare.
Eu Te rog să iei aminte
la duioasa mea chemare.

Sufletul mi-i plin de groază.
Oasele mi se sfărâmă.
Toţi ai mei se depărtează
şi m-apropii de ţărână.

Vino, Doamne, mai degrabă
să-mi dai hrană, să-mi dai apă!
Mulţi din jurul meu se-ntreabă:
- "Cine oare îl mai scapă ?"

Mă topeşte suferinţa.
Dă-mi acum tămăduire,
căci mă bizui pe credinţa
în nespusa Ta iubire.

Cine spre Şeol se-ndreaptă
nu-Ţi mai cântă Ţie slavă,
ci acolo toţi aşteaptă
Judecata cea grozavă.

Geamătul mi-i grea povară.
Patu-n lacrimi mi se scaldă.
Dorul meu spre ceruri zboară
unde-i primăvara caldă.

Depărtaţi-vă de mine
voi ce vă gândiţi la rele!
Ştie Cel din zări senine
glasul plângerilor mele.

El mă iartă, mă ascultă
şi-mi primeşte iar căinţa,
când iubirea Lui cea multă
mi-a umplut deplin fiinţa.