AMINTIREA MAMEI

Într-o zi de mai la ceruri mama mea s-a dus.
O-nsoţiră-n drum de slavă îngerii de sus.
Suferinţa îndurată cu lacrimi şi vai
Se schimbă în mângâiere şi-n dulci flori de Rai.

Glasul mamei prin cântare şi prin rugăciuni
Mă-nsoţeşte-n drumul vieţii cu ani grei şi buni.
Îl aud dându-mi povaţă sau mustrări mereu
Când mi-e inima-mpietrită fără Dumnezeu.

Răsfoiesc albumul vieţii ca un peregrin
Unde văd figura mamei c-un surâs blajin.
Arde-n inima ei mare dorul de copii :
Cei din valea de suspine şi din veşnicii.

Îmi mai văd copilăria, tinereţea mea,
Iar pe cerul tinereţii câte-o dalbă stea.
Mama însă peste toate e al meu profet
Chiar când carul biruinţei vine prea încet.

Spirit practic, plin de milă, veghetor mereu
Ea trăia în modestie dar cu Dumnezeu.
A-nvăţat înţelepciunea ce se dă de sus
Când stătea în rugăciune cu al ei Isus.

Când greşea greşeam cu toţii judecând sever
Învăţam astfel prin mama lecţii pentru cer.
Ea a plâns pe orişicare, pe copii mai des,
Dar primea şi bucuria noului cules.

Într-o zi cu flori frumoase casa şi-a lăsat
Domnul ca să-i dea cunună şi-un etern palat.
Am rămas plângând în urmă, plângem şi acum.
Şi am vrea de-atunci cu toţii al Răpirii drum.

Drag Isuse Tu eşti cheia noastră-a tuturor
Celor ce-Ţi iubesc venirea şi-a al Tău popor.
Ne scurtează aşteptarea, Nunta Ta ni-i vis.
Du-ne Tu pe toţi din lume sus în Paradis!

****