PAVEL LA ATENA

”Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena.”
Astfel ne descrie Luca pregătirea dar şi scena
Cea în care Vestea Bună a iubirii jertfitoare
Va ajunge-n capitala Greciei nemuritoare.

Se va confrunta Cuvântul, Logosul din veşnicie,
Cu toţi zeii din Elada şi cu-a ei democraţie.
Cel care în tinereţe studia filozofia
Se întărâta în sine când vedea idolatria.

Idolii de lemn, de piatră, nu aduc foloase-n viaţă.
Chiar de-ar fi făcuţi din aur ei te vor lăsa în ceaţă.
Zeii toţi cu chip de oameni Pavel îi ştiuse bine.
Dar în inimă El poartă pe Isus din slăvi senine.

Lumea nu-l mai poate-ntoarce. Nici-un farmec nu-l atrage
Cât în jug pe drumul crucii cu Isus alături trage.
Trupul său cu-orice celulă Îl slujeşte pe Mesia.
Şi-astfel el plecă în lume să-I vestească-Mpărăţia.

El intrând în sinagogă stă de vorbă cu iudeii,
Oameni temători de Domnul, blânzi şi buni precum sunt mieii.
Căuta prin piaţă oameni zi de zi să-i întâlnească
Personal, cu elocvenţă, de Isus să le vorbească.

Întrebări, idei, cultură, taine, semne-adevărate…
Oameni mari şi oameni simpli căutau mereu de toate.
Dar din toată alergarea căutărilor febrile
Ei mureau în întuneric la sfârşitul lor de zile.

Zeii nu dau mântuire, nici iertare de păcate.
Ei aprind acele simţuri ce-nfloresc în libertate.
Te-ameţesc cu multe sensuri de morală relativă.
Dar la urmă-ţi vezi destinul în ruină şi derivă.

Epicurienii, stoicii, toţi cu-naltă pregătire
Îl priveau de sus pe Pavel ce părea mai scund din fire.
”Ce spune palavragiul ?”, s-au grăbit să-ntrebe unii.
”De Isus şi învierea, zei din mijlocul furtunii.”

Panteonul grec fusese şi-a rămas doar o arenă
Unde s-au dat lupte grele pentru-a duhului Atenă.
De aceea filozofii când pe Pavel ascultară
Mintea lor cu-nţelepciune greu de tot îi încurcară.

(Până azi în lumea noastră, post-modernă, democrată,
Domnul sfânt cu învierea n-a fost înţeles vreodată.
Oamenii din sărbătoare fac doar ritualuri sfinte
Şi apoi trăiesc în noapte şi-n păcat ca mai nainte.

Au vopsit doar păgânismul în culorile creştine
Dar pe Domnul plin de slavă nu-L cunosc atât de bine.
Nu-I acceptă-n fapte Legea, Legea Duhului de viaţă.
Ei nu ţin decât tradiţii care i-au lăsat în ceaţă.)

Alţii curioşi din fire au umplut Areopagul
Vrând pe Pavel să-l asculte chiar atenţi şi cu tot dragul.
”Ce fel de învăţătură ne-ai adus tu azi, maestre ?
Pari ciudat şi prin prezenţă şi cu-a-nţelepciunii zestre.

Noi vrem să cunoaştem totul, să ne întregim cultura …
Care zeu e mai puternic ? Cine a creat natura ?
Noutăţile sunt multe, dar de nu sunt ascultate
Lumea noastră n-o să ştie cine a avut dreptate.”

N-aşteptase sfântul Pavel invitaţie mai bună
Să-şi prezinte pledoaria ce din veac în veac răsună :
”Adunare din Atena, voi bărbaţi în toată firea
cercetându-vă cetatea pe-ndelete cu privirea

Am văzut religii multe şi mulţi zei în viaţa voastră
Unul mai vestit ca altul din întinderea albastră.
Dar oprindu-mă pe-o stradă era scris pe-o tablă nouă
”UNUI DOMN CE NU-L CUNOAŞTEM” Asta vă vestesc eu vouă.

Voi cinstiţi din neştiinţă chiar pe Domnul vieţii mele,
Pe Cel ce-a făcut pământul, soarele şi mii de stele.
El nu locuieşte-n temple, sus pe munţi sau în palate.
Prin Cuvântul Său cel veşnic El le-a întocmit pe toate.

Mâinile noastre umane nu Îi fac lui trebuinţă.
Orice om Îl va cunoaşte personal doar prin credinţă.
Tuturor El le dă viaţa, suflarea şi veşnicia
Şi în inimile noastre El ne-aduce-Mpărăţia.

Oamenii din toată lumea dintr-o singură făptură
Au ieşit pe-ntreg pământul să trăiască în natură.
El le-a dat vremi şi hotare, timp să-şi caute menirea,
Inimă cu Adevărul ce ni L-a trimis iubirea.

Orice om din astă lume poartă-n suflet datoria
Pe Stăpânul său să-L caute şi să-I afle-Mpărăţia.
Chiar şi bâjbâind prin noapte, căci să ştiţi, El nu-i departe.
El ne-a spus tot Adevărul aşezându-l într-o Carte.

Doar în El avem mişcarea, viaţa noastră şi fiinţa.
Până şi poeţii voştri Îi păstrează cunoştinţa :
”Suntem neam cu Împăratul, înrudiţi cu Creatorul …”
Însă nu vreau cu aceasta să-I umanizăm fiorul.

Şi să-L facem deopotrivă cu făpturile de tină
Care n-au creat nici ceruri şi nici aştri de lumină.
El nu-i aurul ce piere, nici argintul din cuptoare.
El e Domn atotputernic, veşnic şi fără hotare.

Pietrele de voi cioplite cu multă meşteşugire
N-au în ele duh de viaţă, nici nu pot da mântuire.
Iscusinţa şi talentul pot crea valori în artă
Dar în faţa veşniciei toate sunt o lume moartă.

Dumnezeu nu ţine seama de a noastră neştiinţă.
Tuturor ne porunceşte să venim la pocăinţă
Şi să condamnăm trecutul când trăit-am în păcate.
Vine-o Zi a Judecăţii. Legea Lui cere dreptate.

Omul ce-a venit în lume, rânduit spre suferinţă,
Cu sfinţenie deplină şi cerească umilinţă
E Isus Biruitorul … Gol este acum mormântul !
El e azi Mântuitorul dar va judeca pământul.

Cei ce încă mai refuză îndurarea Lui bogată
Şi nu-I cer de loc iertare n-au pe Dumnezeu ca Tată.
Ei Îl vor vedea odată … dar va fi Judecătorul!…”
Ascultând aceste vorbe s-a cam tulburat poporul.

Unii-au râs de înviere. Înţelepţii din mulţime
Au strâmbat din nas şi încă se credeau la înălţime.
Au sfidat cu sânge rece Judecata viitoare.
Inima le-a fost ca piatra aruncată în vâltoare.

Alţii plini de politeţe zis-au cu diplomaţie :
”Vom veni noi altădată … alt prilej o să mai fie…
Nu-i la capăt viaţa noastră.” Pavel iar la drum pornise.
Au crezut doar o femeie şi câţiva cu Dionisie.

*

Bate vântu-n viaţa noastră. Pe ogoare nu-i recoltă.
Multe întâlnim în lume, raţiunea se revoltă.
Dar pe drum cu Salvatorul noi să mergem înainte
Către alte noi ogoare cu un dor şi mai fierbinte.

Nu-n înţelepciunea noastră stă secretul misiunii
ci-n puterea de jertfire şi în cea a rugăciunii.
Duhul Sfânt ne motivează, El ne dă răspuns la toate.
Binecuvântat e Domnul ce ne spală de păcate!

*****


16 mai 2002