CREDINŢA

Credinţa nu cere nici azi o cărare
De pământ solid şi pietros sub picioare.
Ei îi ajunge şi o cale pe apă
Cu atâtea valuri şi vânturi rebele
Cât timp cu râvnă din Isus se adapă
Şi poartă în gânduri luceferi şi stele.

Credinţa nu cere unanimitate
Ci cere o singură voce de frate
Ce de pe Golgota şi astăzi răsună
Chemând pământenii cu drag la iertare,
La cea mai frumoasă şi albă cunună
Din viaţa ce vine şi-i nepieritoare.

Credinţa nu cere întâi sentimente
Ci caută-n Scriptură dovezi pertinente.
Alege şi crede doar promisiunea,
A Tatălui nostru cel Sfânt din vecie.
Şi-o scară înaltă îi e rugăciunea,
Pe care se-nalţă cu-a ei bucurie.

Credinţa nu umblă întâi prin vedere,
Ci ea se bazează pe-a cerului vrere.
O mie de oameni să-i stea împotrivă
Ea tot va lupta pe-a sa baricadă.
Şi fără să intre de loc în derivă
Ea tace şi rabdă şi-i plină de roadă.

Credinţa se luptă pe deal sau în vale.
Duşmanul o vede şi-i fuge din cale.
Oricum i-ar fi cerul, cu nori sau cu soare,
Cu noapte senină sau zi tropicală,
Ea iese în lume doar biruitoare
Şi nimeni nu poate s-o facă vasală.

Credinţa nu cere nici bani, nici avere,
Nici locul dintâi între cei cu putere.
Ea cere trăire, simţire curată,
Curaj, hotărâre şi faţă voioasă,
Tărie-n rugă şi viaţă fără pată
Cu sunet de cântec în drum către Casă.

Credinţa cea sfântă spre ceruri ne poartă.
Cetăţii eterne-i va bate la poartă.
Dar dragostea crucii mereu jertfitoare
Veghindu-ne haina de neprihănire
Ea veşnic rămâne ca rază de soare
Pe faţa slăvită a sfântului Mire.

*****