GRAVITAŢIA EULUI

Se-nvârte în mine pământul
Şi-odihnă nu are de loc.
Văd sori pe cer mai iuţi ca vântul
Ce-aprind în piept al lumii foc.

Văd peste nori micro-planete
Şi-un domn semeţ urcat pe-o şa.
Un ego sum purtând secrete
Ce cască-n drum ca semn că vrea :

Plăceri şi vânt plin de răcoare,
Nu geruri, nu ploi, nu furtuni.
Miresme-n grădini cu raze de soare
Şi-n preajmă prietenii buni.

Roiesc printre astre ciudate
Comete de visuri străvechi.
Ascult armonii neuitate
Ciulind oarecum din urechi.

O voce se-ndreaptă-n spre eul
Numit câteodată tiran.
Un duh ce-i numit fariseul
Îi face degrabă un plan :

Îţi dau drept cadou a mea haină
Departe de cruce să fugi.
Cunoşti a religiei haină
Cu cât te sacrifici în rugi.

Cu cât e mai greu pentru tine
Cu-atât vei juca mai perfect.
Şi nu vei fi un oarecine
Ci-un Don Juan plin de respect.

Se-nvârte pământul mai tare.
Devin zi de zi mai atent.
Şi parcă se vede în zare
Un clipocit pe firmament.

O Stea lucitoare e-aproape.
Din Iacov coboară mereu.
Pe-ntâiul întins dintre ape
Cu-acelaşi glas de Dumnezeu.

Se-nvârte pe-orbită pământul
Dar e bătrân şi obosit.
Şi pentru el întreg Cuvântul
Nu-i decât sfat sau tainic mit.

Dar când intrai de prima dată
În veşnicu-Ntâlnirii Cort
Mi-a spus din cer un glas de Tată :
”Isus e viu!… Iar eu-i mort.”

***