EU ŞTIU CĂ LUMEA
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Aripi de slava  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 14/05/2011
EU ŞTIU CĂ LUMEA …

Eu ştiu că lumea nu mă poate-nvinge
Când sunt cu Tine, dragul meu Isus.
Şi nici-un vânt lumina Ta n-o stinge
Din sufletul care-i smerit, supus.

Eu ştiu că lumea nu mă mai atrage
Cu tot ce e frumos pe-acest pământ
De-ar sta de mine mulţi ca să mă roage
Pe-o clipă să dau cerul Tău cel sfânt.

Eu ştiu că lumea n-are argumente.
Doar moartea neagră pare-a fi un cui.
Dar Tu-ai învins puteri, detaşamente,
Şi iadu-ntreg cu toată oastea lui.

Eu ştiu că lumea-ntreagă e-o himeră,
Un leu bătrân, dar are dinţii scoşi.
Plăcerea ei adesea e-o panteră
Ce face victime-ntre credincioşi.

*

Vă scriu dragi tineri, cu prudenţă.
De vreţi să fiţi ca Iosif în Egipt
Să nu-i daţi lumii nici audienţă,
Nici timp săgeţii care s-a înfipt.

Eu ştiu că-n lume nu-i prietenie
Cum o găsiţi pe braţul lui Isus.
Veniţi prieteni azi cu bucurie
Primind în inimi Patria de sus!

****







Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 856
  • Export PDF: 77
Opțiuni