Cine-i vrednic să se suie pân' la Tronul de mărire,
Şi să şadă-n jilţ de glorii îmbrăcat în strălucire?
Cine oare, cine-i vrednic, în hlamida de-mpărat,
Să stea-nconjurat de îngeri şi să fie-ncoronat?

Cine-a fost şi cine este din vecii îndepărtate,
Răsărit la tot ce este şi un asfinţit la toate?
Cine poate să Se-nalţe peste-al vremilor şirag,
Şi să ţină-n mâna dreaptă sfântul Învierii steag?

Numai Unul, Cristos Domnul, Cel ce ne-a scăpat de vină,
Şi ne-a izbăvit de moarte, şi de groapa ei meschină!
El e Unsul, e Cristosul, uns cu ungerea de mir,
Vrednic de coroana slavei în sclipirea de safir !

El e Domnul, Creatorul, Dumnezeul nostru mare;
Numai Lui I se cuvine preaînalta închinare;
Căci prin voia Lui stăpână, şi puternicu-I cuvânt,
Zămislitu-le-a pe toate, cer şi mare şi pământ.

El S-a dat pe Sine Însuşi pentru-a noastră mântuire:
Miel junghiat, Suprema Jertfă, Preţul pentru ispăşire.
Ne-a făcut o seminţie, şi un neam, şi un popor,
Câştigat pe lemnul Crucii pentru veacul viitor.

El e vrednic să primească slava, cinstea şi puterea,
Căci ne-a dat răscumpărarea, şi viaţa, şi-nvierea!
Tot ce-a fost, va fi şi este — toate Lui Îi aparţin,
El e vrednic să primească slava noastră-n veci, Amin.