ISUS, DUPĂ-NVIERE…

Isus, după-nviere, Îşi mustră ucenicii
Cu vorbele-I blajine ce până astăzi dor…
El nu S-a dus la Ana, la preoţii din Templu,
Ci la ai Săi Se duse, în micul lor pridvor.

De necredinţa firii îi scutură Păstorul
Vorbindu-le tot timpul de suferinţa Lui,
De Jertfa-I salvatoare ce numai prin credinţă,
Prin har, mai dă iertare şi dragoste oricui.

„Nu ştiţi c-a fost nevoie să sufere Mesia
Şi-a treia zi să-nvie, da, pentru-al Său popor?!“
Cuvântul mângâierii străbate veşnicia
Spre inimile noastre lipsite de Izvor.

„Voi martori pentru Mine veţi fi în lumea-ntreagă.
Puterea veţi primi-o din Tatăl Meu ceresc
Când Duhul Îşi va pune pecetea Sa de slavă
Pe cei ce Mă urmează şi sincer Mă iubesc!“
***
Credinţa-n Înviere e astăzi doar o formă,
Prilej când firea veche se-ndoapă tot mai mult.
Sfinţenia-i dorinţă lipsită de putere
Iar rugăciunea-i pusă în slujba unui cult.

Ne-ncredem în simboluri, în umbre, plini de teamă,
Lipsiţi de bucurie, de lume înşelaţi.
Isus ne dă o şansă, prin harul Lui ne cheamă:
„Veniţi acum la Mine, voi, toţi cei însetaţi!“

Isus, după-nviere, ne spune tuturora
Să-L aşteptăm pe Duhul ce va veni din Rai.
Deci nu porni nainte cu-a ta înţelepciune,
Ci-n ruga pocăinţei tu Lui să te predai!

Nu mai privi spre-a lumii ofertă mincinoasă,
Ci-alege către ceruri un drum îngust şi greu!
Şi vino mai degrabă, cât Domnul sfânt e-n Casă,
Să-I spui azi ca şi Toma: „O, Dumnezeul meu!“