SCRISOAREA LUI ILIE

2 Cronici 21.12-15

Cerul îţi trimite astăzi o scrisoare
Şi te-avertizează prin a Sa mustrare.
Domnul îţi vorbeşte, nu mintea umană.
„Ia-Mi avertismentul ca balsam pe rană.

Nu-Mi dai ascultare ca pe vremuri, sfinţii,
Nu-ţi înveţi copiii, nu-ţi urmezi părinţii.
Ruga, pietatea, postul şi iubirea
Nu, n-au loc în tine spre-a-ţi forma trăirea.

Ai respins credinţa, pacea, bucuria
Şi-ai ales trădarea şi idolatria.
I-ai târât pe alţii, plin de viclenie,
Pe tărâmul morţii, moartea ce-o să vie.

Suprimându-ţi fraţii mult mai buni ca tine
Te-ai umplut de hule şi priviri haine.
Ai lovit în casa rudelor de-aproape.
Glasul lor spre Mine strigă de sub ape.

Ţi-ai atras pedeapsa, dreapta judecată,
Nu doar peste tine, ci-n oştirea toată.
Furia divină pentru-aceste fapte
Va veni din ceruri ca o neagră noapte.

Îngerul pierzării n-o să-ţi cruţe viaţa;
Lacrimi mari şi grele îţi vor umple faţa.
Boli necruţătoare, boli de măruntaie
Îţi vor fi ca focul într-un câmp de paie.

Dintr-un om puternic, dârz şi cât un munte
Ce putea prin rugă Iadu-ntreg să-nfrunte,
Vei fi o epavă de mal sfărâmată
Când furtuna mării te-o zdrobi deodată.“
*
Şi-au pornit în luptă mari duşmani de moarte
De Cer şi de Tatăl vrând a ne desparte;
S-au suit prin multe obiceiuri rele
Chiar neprihănirea de ce-i bun s-o spele.

Ruga să ne fie rece şi formală,
Inima călduţă, zi de zi mai goală.
Duhul doar în vorbe să ne mai asiste,
Pentru Cer să bată inimi tot mai triste.

Haru-n predicare e ca şi-o glazură;
Fără har curg multe „studii“ din Scriptură.
Asistenţa noastră-i mult emancipată:
Pe Iehova nu-L vor toţi Stăpân şi Tată.

Mulţi nu simt nevoia să se pocăiască
Şi li-i ca o rouă viaţa creştinească;
Soarele apare, roua se topeşte
Iar creştinul nostru în păcat trăieşte.

Bogăţii şi daruri scot în târg mândria
Ucigând credinţa, dar şi bucuria.
Sufletul adoarme prins ca de-o Dalilă
Care îl loveşte crud şi fără milă.

Sunt puţini pe cale ce mai duc o cruce...
Mulţi nu ştiu în lume ce drum să apuce.
Cei ce-nvaţă turma nu-i aprind Lumina;
Ei nu-şi văd păcatul ce-l ascunde tina.

Bâjbâie în noapte, cad, nu se ridică...
Inima-i ca ceara şi sunt plini de frică.
Vine o prigoană, vin necazuri multe...
Ei de Domnul păcii nu mai pot s-asculte.
*
Şi acum, amice, îmi închei scrisoarea:
Nu cumva citind-o ţi-ai pierdut răbdarea?
Cât mai ţine Harul, nu lăsa mândria
Să te mai înşele să-ţi pierzi veşnicia!…